Pentru a preveni consumul de droguri sau victimizarea elevilor prin accidente rutiere, specialişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Bihor s-au aflat ieri în două unităţi de învăţămând din Oradea, unde, pe parcursul unei ore, au discutat cu elevii prezenţi.

Ieri poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu poliţişti din cadrul Compartimentului de Proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au fost prezenţi la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu" Oradea, pentru o activitate educativ - preventivă, menită să prevină consumul de droguri în rândul minorilor. Oamenii legii le-au făcut recomandări elevilor de clasa a VIII-a, le-au prezentat un material video şi au purtat discuţii cu tinerii pe această temă, iar apoi au distribuit pliante cu recomandări preventive. Tot ieri poliţiştii au fost prezenţi la Liceul Teologic Baptist „Emanuel" Oradea, pentru o activitate educativ - preventivă, menită să prevină victimizarea copiilor prin accidente de circulaţie. Nici de această dată nu au lipsit recomandările pentru elevii din clasele I - IV, prezentarea unui material video şi o serie de discuţii pe această temă. Elevii au fost angrenaţi şi într-un joc interactiv pe teme de legislaţie rutieră. Totodată, şcolarii au fost recompensaţi cu ghiduri preventive şi orare şcolare cu recomandări din partea Poliţiei bihorene.