O sentinţă ce-şi aşteaptă executarea
Executarea sentinţelor judecătoreşti este o problemă cu care se confruntă toţi cei care trec pragul Justiţiei, în căutarea adevărului. Potrivit legii, există modalităţi strict reglementate prin care, cel care a câştigat un proces, poate să-şi recupereze, spre exemplu, paguba suferită, indiferent de cuantumul ei. Cu o astfel de problemă ne-a sesizat dna Ana Hulban, din Bălaia: ?Subsemnata Ana Hulban, cu domiciliul în comuna Tileagd, satul Bălaia, nr. 47, vă sesizez faptul că sunt în posesia unei sentinţe penale, investite cu formulă executorie, în anul 1999. De atunci, am făcut demersuri pentru a pune în executare acea sentinţă, prin care inculpatul trebuia să-mi achite suma de 1.675.000 de lei, la executorul judecătoresc de la Aleşd, dar nici până azi nu s-a rezolvat nimic. Vă rugăm să ne sprijiniţi în punerea în executare a acestei sentinţe?.
Dna Ana Hulban ne mai spune că a recurs la sprijinul cotidianului nostru, după ce a aşteptat, îndelung, să-şi recupereze banii, pe cale legală, prin intermediul executorului judecătoresc aleşdan. Pentru că nu a reuşit, s-a adresat Camerei Executorilor Judecătoreşti Bihor, în luna martie a acestui an, cererea fiind înregistrată, dar neprimind un răspuns. În cuprinsul ei, femeia arată motivele pentru care a apelat la acest for: ?Prin sentinţa penală nr. 331/1999, un consătean de-al meu a fost obligat să-mi plătească o despăgubire de peste 1.600.000 de lei, sumă pe care nici până astăzi nu mi-a dat-o. De aceea vin la dumneavoastră cu rugămintea de a delega un executor judecătoresc în vederea încasării acestei sume. Consăteanul meu nu se gândeşte să mă despăgubească pentru daunele suferite prin distrugerea unor bunuri, iar executorul judecătoresc de la Aleşd mi-a zis că nu are asupra a ce bunuri ale debitorului să facă execuţia. Dar eu ştiu că acesta din urmă are animale şi bunuri mobile, aşa că ar exista astfel de bunuri susceptibile de executare?.
În susţinerea celor afirmate, femeia ne-a prezentat o adresă primită de la executorul judecătoresc, prin care fusese programată la executare în anul 2000. ?Dar eu m-am dus să facem execuţia, şi el n-a venit la faţa locului?, ne mai spune, tristă, femeia.
Nu ştim ce s-a întâmplat cu acea execuţie: ştim doar că partea interesată trebuie să depună toate diligenţele necesare pentru a executa sentinţa. De aceea, considerăm că sesizarea Camerei Executorilor Judecătoreşti a fost o idee bună şi credem că trebuie să aşteptaţi un răspuns din partea acestora, înainte de a decide cum să acţionaţi în continuare. Este bine de ştiut şi faptul că, la deplasările la faţa locului, executorul judecătoresc trebuie să întocmească un proces verbal, în care se consemnează atât bunurile găsite la faţa locului, cât şi poziţia celui împotriva căruia se face execuţia: de exemplu, dacă se angajează să plătească, când anume, dacă, eventual, refuză etc.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.