O zi specială închinată persoanelor vârstnice - Să ne cinstim bunicii!
În această zi specială, cuvintele mele se îndreaptă în special către persoanele vârstnice, deoarece, în fiecare an, la 1 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.
Această zi este dedicată nouă, vârstnicilor, pentru a scoate în evidenţă tenacitatea bunicilor de a fi utili, de a fi darnici, folositori în comunităţile în care trăiesc. Uneori, suntem admiraţi pentru vioiciunea şi neastâmpărul nostru. Alteori, suntem criticaţi că ştim prea multe şi ne amestecăm în treburile importante ale tinerilor şi adulţilor. Mai sunt momente în care suntem consideraţi „de modă veche”, pentru că „nu înţelegem” frământările generaţiilor tinere, fiind binecunoscut conflictul dintre generaţii, aproape în fiecare familie sau în fiecare comunitate... Însă, întotdeauna, vom fi invidiaţi pentru ceea ce am făcut şi încă ne străduim să facem în viaţa care ne este, încă, rezervată spre a admira lumea în care trăim.
Chiar dacă amprenta vârstei și-a spus cuvântul, iar aspectul fizic se modifică, ducem cu mândrie povara anilor pe care i-am adunat.
Timpul este focul în care ardem, este singurul drum, cu un singur sens, care ne indică calea spre care să mergem tot înainte, spre noi meleaguri. Să trăim şi să ne implicăm în noi evenimente, să ne încărcăm cu noi energii și, astfel, focul timpului să erupă din noi, să arunce dorinţa de a lasă o urmă a existenţei noastre pe acest pământ.
Scurgerea timpului, de la naştere spre maturizare și îmbătrănire, este starea normală a parcursului unei vieţi. Aşa cum anotimpurile se succed, natura renaşte primăvara, apoi se materializează până la toamnă, ca să îmbătrânească, și, uneori, să dispară sub vălul alb al iernii, însemnând „sfârşitul începutului”. Tot aşa este marcat și parcursul vieţii noastre, spre vârsta a 3-a, a 4-a, eventual, spre adânci bătrâneţi, cu tendinţa de a urca, pas cu pas, pe scara vieţii, pentru a atinge Cerurile înalte.
Sunt secrete în viaţa fiecărei persoane care a ajuns la vârsta senectuţii. Acestea pot fi desecretizate cu uşurinţă, studiind comportamentul bătrânilor, conversând cu ei şi ascultându-le poveştile, poveşti care sunt adevărate comori de înţelepciune. Şirul mai lung sau mai scurt de ani, care s-au adăugat mereu și mereu, au determinat vârsta noastră, iar anii tinereții noastre au fost perfect incluşi în acest lanţ, în permanentă creştere.
Toţi anii câştigaţi sunt cu noi. Pentru că, prin adăugarea anilor, am devenit mai mari, mai puternici, mai maturi, am câştigat exeprienţă, am devenit mai înţelepţi, mai cumpătaţi, mai diplomaţi și mai înţelegători. Sămânţa dreptății, provenită de la cele mai duioase flori, a încolţit și a înflorit în noi, ca un buchet, pe care noi îl oferim, cu drag și bunătate, celor de lângă noi, în special copiilor și nepoţilor noştri, pentru a-i ocroti, apăra şi pentru a le îndruma pașii spre împlinirea și realizarea unei vieţi frumoase.
Toate acestea, şi încă multe altele, ne-au susţinut viaţa, au dat un sens precis vieţii noastre, au conturat datoriile şi obligaţiile pe care trebuia să le îndeplinim şi, mai ales, să nu ne lăsăm doborâţi de vicisitudinile care ne încercau la tot pasul. Pentru aceasta, ne îndreptăm cu multă recunoștință ochii spre cer, și nu ne dorim decât ca fericirea să ne cuprindă sufletele, optimismul să ne întreţină sănătatea, iar realizările noastre şi succesele copiilor şi ale nepoţilor să ne umple sufletele de bucurie.
Noi, persoanele vârstnice, nu avem pretenţii prea mari. Ceea ce cerem este doar un strop de recunoştinţă, un munte de dragoste și preţuire, o paletă de culori de zâmbete din curcubeu, o mângâiere duioasă, un braţ puternic, care să ne susţină la nevoie, și, nu în ultimul rând, un cadru legislativ care să apere demnitatea și viața noastră.
La mulți ani, multă sănătate, fericire și bucurii tuturor persoanelor, indiferent de vârsta pe care o au!
Ing. Miorița SĂTEANU, preşedinte onorific Uniunea Femeilor Bihor Oradea și Cetăţean de onoare al Municipiului Oradea
Comentarii
Nu există nici un comentariu.