Ofertele angajatorilor s-au adresat celor care urmează să fie puşi în libertate - Bursa locurilor de muncă pentru deţinuţi
Peste 20 de persoane private de libertate care urmează să fie puse în libertate s-au întâlnit, joi, cu mai mulţi angajatori, în cadrul unei burse a locurilor de muncă organizată special pentru deţinuţi în cadrul Penitenciarului Oradea.
Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Oradea, bursa locurilor de muncă destinată deținuților reprezintă o activitate devenită tradiţională în sistemul penitenciar, care are menirea de a reuni angajatori şi persoane custodiate de către unităţile penitenciare, aflate în ultima perioadă de executare a pedepselor privative de libertate şi, în consecinţă, în căutarea unui loc de muncă. pentru succesul componentei de reintegrare socială, în procesul de căutare şi ocupare a unui loc de muncă este necesară corelarea cererii şi ofertei forţei de muncă, în colaborare cu agenţiile judeţene competente. Astfel, joi, Penitenciarul Oradea, în colaborare cu AJOFM Bihor, a organizat bursa locurilor de muncă pentru deținuții care urmează să fie puși în libertate în perioada imediat următoare. În cadrul bursei locurilor de muncă au fost prezentate oferte de locuri de muncă ale unor angajatori precum SC Ciac SA, SC Selina SA și SC Macon SRL, dar și cu sprijinul firmelor de intermedieri forță de muncă, respectiv Active Job Consulting și Gi Group. Cu acest prilej, 22 de deținuți au avut ocazia să susțină interviuri cu angajatorii prezenți, în cadrul cărora au obținut detalii referitoare la locurile de muncă disponibile, nivelurile de calificare necesare, condiții de salarizare și alte informații utile pentru ocuparea unui loc de muncă după finalizarea pedepselor privative de libertate. "Organizarea acestei activități a avut scopul de a promova în rândul deţinuţilor ofertele locurilor de muncă vacante, puse la dispoziţie de către operatorii economici, în vederea creşterii şanselor de angajare a acestora și implicit a scăderii numărului cazurilor de recidivă infracțională. Totodată, s-a urmărit sensibilizarea angajatorilor privind problematica socială a acestei categorii vulnerabile, precum şi oferirea unei oportunităţi pentru fiecare dintre participanţi de a deveni un potenţial angajat după punerea în libertate, ca formă de reducere a marginalizării și discriminării pe piaţa forţei de muncă a foştilor deţinuţi", se arată într-un comunicat de presă transmis, ieri, de către reprezentanţii Penitenciarului Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.