Oradea-Beiuş-Stâna de Vale - Seniorii, în excursie culturală
Pentru al V-lea an consecutiv, Fundaţia Ruhama organizează excursia culturală pentru seniorii oraşului în cadrul proiectului "Schimb de experienţă între generaţii", proiect finanţat de Consiliul Local Oradea. Astfel, ieri la primele ore ale dimineţii, 30 de vârstinci s-au urcat în autocar pentru a se deplasa la Stâna de Vale.
"Şi în acest an, Fundaţia Ruhama organizează o excursie culturală la Beiuş - Stâna de Vale cu scopul de a vizita câteva obiective din împrejurimi.La această excursie participă în jur de 30 de vârstnici, beneficiari ai Fundaţiei Ruhama, precum şi persoane vârstnice din cadrul altor organizaţii, precum Uniunea Judeţeană a Pensionarilor din Oradea, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Oradea (CARPO), Centrele Sociale Multifuncţionale din Oradea", ne-a declarat Monica Suciu, director executiv al Fundaţiei Ruhama. Aceasta este cea de-a 5-a excursie organizată de fundaţie pentru seniorii oraşului, în anii precedenţi aceştia participând la excursii având ca obiectiv vizitarea unor biserici din Gheghie, Tinăud, Vadu Crişului, Beznea, a Peşterii Unguru-Mare din Şuncuiuş, Valea Brătcuţei, Conacul lui Octavian Goga din Ciucea, ştrandul Băile Cetăţii Gyula, Cetatea Veche Gyula, Cofetăria de 100 ani din Gyula, Ungaria. Fundaţia Ruhama mai oferă servicii de îngrijire la domiciliu persoanelor vârstnice şi persoanelor cu dizabilităţi începând cu anul 2004. Pentru detalii şi solicitări, persoanele interesate îi pot contacta pe membrii fundaţiei la numărul de telefon 0259-479.454, la sediul organizaţiei din Oradea, str. B-dul General Magheru nr. 21, ap. 159 sau pe e-mail la adresa ingrijire@ruhama.ro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.