Campania „Oradea donează o pâine” continuă și în această lună, ajungând la ediția cu numărul 28. Evenimentul va avea loc miercuri, 19 martie, între orele 15.00-17.00.

Orădenii vor putea dona în cinci locații din oraș: Piața Rogerius; Piața Decebal; Ioșia (stația de autobuz – Blocul Pensionarilor); Bisericuța Nufărul; Str. Bumbacului (lângă Profi).
Organizatorii invită orădenii să se alăture inițiativei și să contribuie la sprijinirea celor aflați în nevoie. „Doar împreună putem produce schimbări în jurul nostru. Uneori, de ce nu, schimbarea poate începe și cu o pâine dăruită”, transmit voluntarii campaniei.
Cei care doresc să se implice fie donând pâine, fie ca voluntari, pot lua legătura cu organizatorii prin e-mail la oradeadoneazaopaine@yahoo.com sau prin intermediul paginii de Facebook: oradeadoneazaopaine.
„Fii bun cu oricine fără să aștepți răsplată și fii sigur că într-o zi cineva va fi la fel cu tine”, spunea Lady Diana, un mesaj care stă la baza proiectului.