Orădeanul plânsu-mi-s-a că au mutilat o Tisa
Ieri, la solicitarea conducerii Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Oradea, angajaţii RER au tăiat o creangă dintr-un exemplar ocrotit de arbore de Tisa, plantat în faţa Teatrului de Stat, pe motiv că "afectează circulaţia auto în zonă", în condiţiile în care acel spaţiu este unul pietonal.
Cele două exemplare feminine de Tisa, plantate în dreapta şi stânga statuii lui Szigligeti Ede, respectiv exemplarul masculin din spatele acesteia sunt extrem de rare şi au o vechime de mai bine de jumătate de veac. "Arborele vieţii şi al morţii", aşa cum este cunoscută Tisa, este ocrotit prin lege, însă administraţia orădeană a declanşat o campanie pentru a elimina acest monument al naturii din piaţa centrală. Pentru a justifica tăierile de Tisa, conducerea Direcţiei Tehnice a găsit fel şi fel de strategii. Iniţial, au solicitat biologului Anna Marossy acordul pentru toaletare, motivată de crearea unei mai bune vizibilităţi a Teatrului de Stat Oradea. "Mi s-a cerut să-mi dau acordul pentru o eventuală fasonare a Tisei masculine din spatele statuii lui Szigligeti Ede. Am fost de acord, doar că am cerut să fiu şi eu de faţă la această procedură. Am rămas înţeleşi cu cei de la Primărie că ne vom consulta la faţa locului cum să procedăm", ne-a declarat Anna Marossy, care a precizat că există anumite criterii tehnice pentru o astfel de procedură, deoarece "legile biologice impun ca doar crenguţele tinere să fie tăiate şi nu altele". Pe data de 3 mai a.c., directorul executiv al Direcţiei Tehnice, Mircea Ghitea, şi directorul adjunct, Emil Benţan, transmiteau conducerii RER o comandă "pentru efectuarea în regim de urgenţă a toaletării arborelui din dreptul intrării principale a Teatrului de Stat Oradea, întrucât o creangă a acestuia afectează circulaţia auto în zonă". Mai mult, pentru a justifica cererea, mai marii Direcţiei Tehnice ne-au şi transmis o fotografie, în care o creangă a Tisei se rezema de o maşină parcată pe trotuarul din faţa TSO, unde, în mod normal, nu este permis accesul auto, fiind zonă pietonală. Şi de această dată cinismul funcţionarilor publici nu pare să aibă limite, în loc să remarce că acel autovehicul era parcat ilegal, pe trotuar şi într-un perimetru interzis accesului autoturismelor, angajaţii Primăriei au sesizat modul în care o creangă deranjează acea maşină! Mai mult, singurele autoturisme care au parcat în ultimii ani în faţa TSO au fost cele ale firmei Constructorul Sălard, care a executat lucrările de reabilitare a clădirii instituţiei de cultură. Informat telefonic despre această problemă, Emil Benţan, directorul adjunct al Direcţiei Tehnice, care are în grijă spaţiile verzi din oraş, s-a rezumat a ne mulţumi pentru sesizare, refuzând să ne dea alte explicaţii.
"Din păcate, e mult mai important peisajul decât Tisa. Am primit numeroase solicitări să tundem Tisa, fie pentru că nu se vede statuia, fie că nu se vede Teatrul. Dar lipsa de vizibilitate este o poveste. Cele trei Tisa nu obstrucţionează frumuseţea Teatrului", ne-a declarat Anna Marossy, dezamăgită că, de această dată, mai marii Primăriei au găsit o nouă strategie pentru mutilarea exemplarului ocrotit de lege: afectarea circulaţiei auto în zonă.
Precizati unde se gaseste in legislatie faptul ca acest arbore este ocrotit sau protejat sau ...etc.