Orfani bihoreni dispăruţi fără urmă
Adopţiile internaţionale aveau să facă din România un adevărat Rai pentru diferite reţele care se ocupă cu traficul de copii, care câştigă anual milioane de dolari. Principala marfă o constituia numărul mare al copiilor abandonaţi din centrele de plasament. Tehnica traficanţilor spunea totul. Conform unor prevederi din Regulamentul Comitetului Român de Adopţii, o fundaţie pentru protecţia copilului nu poate intermedia o adopţie, decât dacă este acreditată de către acesta. Pentru a obţine fără probleme un copil, mafioţii aranjau un certificat medical pentru minor, pentru ca mai apoi să ceară de la CRA repartiţia lui nominală. Această metodă a iscat, în ianuarie 1999, un scandal în care au fost antrenate două dintre fundaţiile care acţionau în Bihor, ?Irene? şi ?Stuart?. Cele două fundaţii au obţinut spre adopţie mai mulţi copii, pe baza unor astfel de certificate medicale false. Din scandalul iscat între cele două firme, au fost pierdute actele a 12 dintre copii, a căror soartă nu se mai cunoaşte în prezent. Dar cum au putut cei 12 copii să fie adoptaţi fără a avea actele în regulă?
Ia copilul, neamule!
Una dintre metodele prin care se putea obţine foarte uşor o aprobare de adopţie era eliberarea unui certificat medical constatator fals, dar cu acelaşi număr de înregistrare cu al celui original. Certificatul eliberat de medicul de la spital era trimis la Autoritatea Tutelară. În falsul întocmit nu se treceau datele reale ale mamei. Pe baza acestor acte, copiii au fost adoptaţi fără acordul mamei naturale. Pentru astfel de certificate medicale, fundaţiile plăteau sume cuprinse între 3-4.000 de dolari.
În fiecare caz de aşa-zisă adopţie, mama încasa o anumită sumă în valută. Însă, din lipsă de probe, aceste vânzări de copii nu pot fi dovedite. Spre exemplu, anul trecut, lui Kelly Jonathan, şefa unei fundaţii americane, i s-a oferit la Oradea o fetiţă de trei ani, contra sumei de 1000 de dolari. Femeia a tras un semnal de alarmă la momentul respectiv, dar nimeni nu a demarat nici o anchetă. Un cadru medical de la Maternitatea Oradea ne-a spus că oricine doreşte un copil îl poate găsi doar aşteptând în faţa sălii de naşteri. După doar 2, 3 zile de aşteptare, sigur, se va găsi o mamă care va accepta să "doneze" copilul.
După ce copiii erau cumpăraţi cu preţuri cuprinse între 1000 şi 5000 de dolari, fundaţiile româneşti i-au oferit străinilor cu sume ce depăşeau 25.000 de dolari "bucata". Scoşi în afara ţării, copiii au fost preluaţi fie direct de familii, fie de unele fundaţii, care i-au "dat" mai departe cu sume mult mai mari. "Marfa" era prezentată ca pe un produs oarecare în cataloage în care se treceau toate datele copiilor. Alţi copii au fost vânduţi prin intermediul Internet-ului. Modalităţi de adopţie există şi acum pe Internet, cu toate că adopţiile au fost interzise. Preţul unui copil se "învârte" în jurul sumei de 40.000 de dolari.
Până la noi, potopul...
Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Drepturilor Copilului a fost înfiinţată în anul 1997. De atunci, toţi copiii din Bihor care au fost adoptaţi în străinătate sunt monitorizaţi. Aproximativ din şase în şase luni, fundaţiile din străinătate întocmesc rapoarte despre viaţa copiilor care au ajuns în adopţie. Cu toate acestea, despre 12 dintre copiii adoptaţi din Bihor nu se mai ştie nimic. Ei au fost scoşi din ţară în perioada 1995-1996, când adopţiile se tranşau printr-o simplă hotărâre judecătorească. Dosarele celor 12 copii au dispărut, se pare, o dată cu alte dosare judecătoreşti.
De fapt, nu se ştie mare lucru despre soarta copiilor adoptaţi înainte de 1997. Despre o parte a acestora s-au primit date de abia prin anul 2000, cu toate că ei fuseseră adoptaţi prin 1996. Ioan Groza, actualul director al Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Drepturilor Copilului, nu ştie să fi dispărut vreun dosar. El spune că are doar dosarele copiilor adoptaţi în străinătate după înfiinţarea instituţiei, în timp ce dosarele copiilor care au fost adoptaţi înainte de 1997 ar trebui să fie pe la fostele leagăne de copii. Ioan Groza a mai afirmat că are toate datele copiilor adoptaţi de familii de străini din anul 1998 încoace, dar că aceste date sunt secrete şi nu pot fi date publicităţii. După interzicerea adopţiilor în România de către cetăţenii străini, furnizorii de copii au găsit alte modalităţi de a-şi continua afacerea. Copiii sunt transportaţi în străinătate, unde li se pierde urma, fiind vânduţi fundaţiilor care apoi îi oferă pentru adopţie. În alte cazuri, copiii sunt folosiţi pentru cerşetorie de către filiere bine organizate. Ultima modă în materie este scoaterea copiilor din România încă înainte de a se naşte. Astfel, femeia însărcinată este contactată din timp, iar înainte cu câteva zile să nască este transportată în străinătate. Mama naşte aici, după care se întoarce în ţară fără pruncul din pântec, care nu a fost înregistrat la graniţă. De fapt, chiar angajaţi ai Poliţiei de Frontieră au recunoscut că aceasta este încă o lacună a legii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.