Organizat în peste 70 de ţări ale lumii - Concert caritabil pentru Hospice Emanuel
De Ziua Mondială a Îngrijirii Paliative, sâmbătă, 12 octombrie, Hospice Emanuel a organizat ediţia a VII-a a concertului de caritate "Voci pentru Hospice". Tema concertului a fost "Mituri versus Realităţi în Îngrijirea Paliativă". Cu această ocazie organizatorii şi-au propus să spulbere câteva dintre miturile care funcţionează când vine vorba de persoanele aflate în stadii terminale de boală.
Organizat în mod simultan în peste 70 de ţări ale lumii, anul acesta concertul a fost realizat cu scopul de a desfiinţa mituri, de a sensibiliza opinia publică la nevoile persoanelor cu boli incurabile avansate şi de a oferi membrilor comunităţii posibilitatea de a sprijini funcţionarea şi dezvoltarea unităţilor hospice pe plan local. Muzica de calitate, atât corală, cât şi acordurile de vioară, orgă şi pian i-au încântat pe cei 200 de participanţi. În cadrul discursurilor s-a subliniat importanţa îngrijirii paliative care ar trebui să fie disponibilă tuturor pacienţilor diagnosticaţi cu boli incurabile avansate, indiferent de locaţie. În cadrul concertului a avut loc şi un moment comemorativ în memoria pacienţilor îngrijiţi prin programul Hospice Emanuel în ultimii doi ani (327 de pacienţi adulţi şi 12 copii decedaţi în acest interval de timp). Emoţionante au fost momentele în care aparţinători ai unor bolnavi terminali (un frate, o fiică şi o mamă) au povestit experienţele prin care au trecut şi modul în care au fost sprijiniţi de către echipa de la Hospice Emanuel. Din cauza resurselor limitate, Hospice Emanuel reuşeşte să acopere anual 40% din nevoile de îngrijiri paliative a bolnavilor de cancer din oraşul nostru. Pentru a creşte numărul pacienţilor asistaţi în Oradea şi în zonele rurale, reprezentanţii Hospice şi-au propus să construiască un centru care pe lângă serviciile la domiciliu, să includă o unitate cu paturi, centru de zi şi ambulator de specialitate. Membrii comunităţii orădene au avut ocazia să cumpere în mod simbolic o cărămidă pentru construcţia centrului de paliaţie, cu suma de 25 lei. La cele 6122 de cărămizi adunate până la acea dată s-au mai adăugat 295 strânse cu ocazia concertului, astfel încât până în prezent au fost adunate 6417 cărămizi pentru construcţia noului Centru de Îngrijiri Paliative Hospice Emanuel Oradea. O fetiţă specială de 11 ani, Victoriana Soriţău, care a învins cancerul a avut o idee originală de a strânge cărămizi pentru hospice, astfel că de ziua ei de naştere, 12 octombrie, a renunţat la cadouri şi le-a cerut invitaţilor ca în loc de daruri să îi aducă o donaţie pentru hospice.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.