Am întâlnit şi pensionari fericiţi Zeci de pensionari s-au trezit cu noaptea în cap numai să apuce unul dintre pachetele cu alimente oferite gratuit de Uniunea Judeţeană a Pensionarilor Bihor. Chiar dacă această asociaţie are peste 2.000 de cotizanţi, doar 10% dintre ei au putut intra în posesia cadoului de sărbători. Deşi conţinutul a fost destul de modest, pentru majoritatea dintre ei a însemnat o mare bucurie. Datorită veniturilor modeste pe care statul român le asigură acestor pensionari, aceştia au ajuns să se bucure de fiecare bucată de pâine ce li se întinde. Lipsurile de zi cu zi i-au determinat pe bieţii oameni ca, încă de la ora 7.00, cu trei ore înainte de ora programată pentru distribuirea pachetelor cu alimente, să se adune în faţa sediului Uniunii Judeţene a Pensionarilor Bihor. Acţiunea de distribuţie a celor 200 de pachete, ce conţineau ulei, orez, făină, conserve sau biscuiţi, a căzut în sarcina conducerii Uniunii Judeţene a Pensionarilor Bihor. Programul s-a desfăşurat cu sprijinul Administraţiei Sociale Comunitare Oradea, care a oferit 150 de pachete, iar alte 50 au fost pregătite de Uniune, cu sprijinul a diferiţi sponsori. "Majoritatea dintre cei care au venit să-şi ridice pachetele au pensii cuprinse între 600.000 şi 1.500.000 lei. De asemenea, 60 dintre pensionarii cu veniturile cele mai mici au primit chiar şi un bon în baza căruia vor putea merge la cantina Primăriei Oradea, unde mâine (n.r. - azi) vor fi serviţi cu o masă caldă", a declarat Mihai Hovorca, preşedintele UJP Bihor. Împovăraţi de ani, pensionarii cu ultimele puteri şi-au luat în mâini pachetele cu alimente, fericiţi că au reuşit să facă o economie cât de mică din pensiile lor mizere. "Am 85 de ani şi un soţ de 90 de ani. Eu am o pensie de 1.300.000, iar împreună cu venitul soţului de abia ne descurcăm de pe o zi pe alta. Mai mult, lunar, numai pentru medicamentele mele pentru ochi, trebuie să plătesc aproape un milion de lei. E bine că au făcut o astfel de acţiune", ne-a declarat Kadar Irma.