Două societăţi comerciale din comuna Palota care desfășurau activităţi neconforme de colectare a deşeurilor de sticlă au fost amendate de comisarii Gărzii de Mediu Bihor.

Ca urmare a unei sesizări, comisarii Gărzii de Mediu Bihor au efectuat o inspecţie de mediu pe raza localităţii bihorene Palota, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, fiind identificate două locaţii în care se desfăşoară activitatea de colectare a deşeurilor periculoase şi nepericuloase.

„La una dintre societăţile comerciale au fost identificate deşeuri de sticlă (provenite din surse de iluminat), depozitate în big bag-uri, în cantitate de cca 151 to. Pentru acestea, societatea nu deţine Formularele de încărcare/descărcare deşeuri nepericuloase şi Evidenţa gestiunii deşeurilor, fiind sacţionată cu amendă contravenţională în valoare de 20.000 lei”, anunță, printr-un comunicat de presă, Garda de Mediu Bihor.

Potrivit documentului, la cea de a doua societate au fost identificate depozitări de deşeuri de sticlă mărunţită în cantitate de circa 10 mc.

„Pe platforma betonată a societăţii se constată faptul că au mai fost depozitări, din cauza existenţei deşeurilor de sticlă mărunţită împrăştiată pe o suprafaţă mai mare. Se mai constată şi existenţa unei depozitări de deşeuri amestecate (plastice, textile, hârtie), în cantitate de cca 3-4 mc”, precizează GNM Bihor.

În același document se mai subliniază că, pentru desfăşurarea activităţii de colectare a deşeurilor nepericuloase, societatea nu deţine act de reglementare, astfel fiind sancţionată cu o amendă contravenţională în valoare de 60.000 lei conform OUG 195/2005 privind protecţia mediului.

Pentru remedierea neconformităţilor identificate au fost stabilite măsuri de igienizare a amplasamentelor şi de intrare în legalitate.