Beneficiarii pensiei de urmaş sunt aşteptaţi la sediul Casei Judeţene de Pensii Bihor sau la cel al Casei locale de Pensii Beiuş pentru a depune adeverinţele care atestă continuarea studiilor, eliberate de instituţiile de învăţământ frecventate. Atât pentru elevii din învăţământul preuniversitar, cât şi pentru beneficiarii care urmează cursuri universitare termenul până la care pot fi depuse adeverinţele este de 8 octombrie.

 

Conform legislaţiei în vigoare, copiii au dreptul la pensie de urmaş dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi însă vârsta de 26 de ani. Pentru vârsta cuprinsă între 16 şi 26 de ani, dovada continuării studiilor se face cu adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ frecventată de copilul urmaş. Această adeverinţă este comunicată de către Casa Judeţeană de Pensii Bihor, sub formă de Citaţie - adeverinţă, expediindu-se la adresa beneficiarului de pensie de urmaş. Pentru învăţământul preuniversitar, această citaţie - adeverinţă trebuie completată la instituţia de învăţământ după data de 14 septembrie, urmând să fie depusă de CJP Bihor până la data de 8 octombrie. Pentru învăţământul universitar, adeverinţa trebuie completată după data de 1 octombrie, prezentându-se la CJP Bihor până cel târziu în data de 8 octombrie. Neprezentarea adeverinţei până la data menţionată atrage suspendarea plăţii pensiei de urmaş începând cu data de 1 octombrie 2009. Plata pensiei de urmaş se suspendă şi în cazul modificării numărului de urmaşi, de la trei la doi, respectiv de la doi la unu, diminuându-se cuantumul pentru urmaşii rămaşi în plată. Casa Judeţeană de Pensii Bihor solicită beneficiarilor pensiei de urmaş să respecte data până la care trebuie depuse adeverinţele completate de instituţia şcolară, fie la sediul CJP Bihor din strada Dunărea nr. 6, la ghişeul de relaţii cu publicul, fie la Casa Locală de Pensii Beiuş.