Dincolo de tumultul lumii, de zgomotul și vârtejul care ne consumă zilele, există suflete care abia deschid ochii, abia reușesc să deslușească frumusețile vieții și a căror lumină este întuneacată de perspectiva sumbră a unor boli necruțătoare. Pentru ei, pentru copiii cu boli progresive cronice și autism, o mână de oameni se zbat să le alunge fricile, nesiguranța și depresia.      

Secția de muzică a Universității Emanuel din Oradea a desfășurat anul acesta proiectul „Cântăm și ne mișcăm pentru sănătate”, câștigat prin Fundația pentru Comunitate Cluj-Napoca și Programul MOL pentru sănătatea copilului. Coordonatorii acestui proiect au fost conf. univ. dr. Lois Văduva și lect. univ. dr. Viorica Cun.

Au avut loc 126 de sesiuni de terapie prin muzică și mișcare, din care 44 sesiuni cu grupuri de preșcolari, 81 individuale cu copii diagnosticați cu boli progresive cronice și autism. De asemenea, a avut loc o sesiune de muzicoterapie comunitară cu tineri cu dizabilități prin evenimentul Zone Club.

În ceea ce privește terapia cu copii preșcolari, unii având tulburări de atenție și hiperactivitate, alții fiind copii cu nevoie speciale, comparând fișa de evaluare inițială cu cea finală, putem concluziona că majoritatea copiilor și-au îmbunătățit considerabil atât abilitățile fizice, cât și abilitățile la nivelpsiho-emoțional. Astfel, au dobândit o coordonare motrică mai bună, abilități de echilibru și îndemânare. În mod semnificativ, s-a observat o îmbunătățire a abilităților la nivel psiho-emoțional, prin înfrângerea fricii, a creșterii capacității de concentrare și atenție, precum și a interesului de a se implica în acțiuni mai complexe, crescând încrederea în sine.

Pentru sesiunile individuale, fișele de observații clinice au reliefat că muzica a devenit o cale de exprimare a emoțiilor și o cale de comunicare. De asemenea, alte rezultate observate au fost: stabilirea unei relații strânse, depășirea dificultăților de comunicare, ameliorarea anxietății, ameliorarea tulburărilor psihice ș dezvoltarea capacității de atașament sănătos.

Sesiunea de muzicoterapie comunitară, denumită Zone Club, a avut ca scop principal socializarea adolescenților cu diverse nevoi speciale și/sau dizabilități. Cele mai multe tratamente și beneficii terapeutice se concentrează pe copiii până la vârsta de 12 ani, iar adolescenții cu nevoi speciale sunt adesea izolați și fără sprijin emoțional. În cadrul sesiunii de muzicoterapie și terapie prin mișcare organizatorii au compus, împreună cu participanții, o piesă personalizată și au desfășurat exerciții ritmice pentru a încuraja motricitatea.

 

O păpușă, o eșarfă și o carte de povești

Cartea și păpușa Emilia sunt rezultatul proiectului de muzicoterapie prin care, în ultimii 5 ani, sute de copii cu boli cronice progresive au beneficiat de sprijin psihosocial prin terapie muzicală. În timpul acestor ședințe, s-a observat efectele emoționale ale copiilor bolnavi de cancer, în special ale fetițelor, care se confruntă cu anxietate și depresie. Aceste fetițe suferă și în urma efectelor secundare ale tratamentului oncologic care include și căderea părului.

Ca urmare, s-a conturat ideea de a crea un set oncologic format dintr-o păpușă, o eșarfă oncologică și o carte de povești scrisă cu ajutorul unor specialiști care să-i ajute pe copii, dar și familiile acestora, să înțeleagă și să accepte tratamentul oncologic.

Profesoara Lois Văduva de la Universitatea Emanuel Oradea a înțeles toată suferința acestor îngerași și a dorit să le ofere alternativa de a trece prin boală cu ajutorul basmelor în care eroinele au câștigat deja această luptă și cu ajutorul unor partenere de suferință: păpușile. „În fiecare an, sute de fetițe cu vieți normale și fericite sunt dărâmate de un diagnostic oncologic. În decurs de câteva săptămâni, aceste fetițe se confruntă cu spitalizări îndelungate, perioade de izolare, nesiguranță cu privire la viitor, neliniște cu privire la tratamente și proceduri. În timpul tratamentului, aceste fetițe se simt aproape tot timpul obosite, le este adesea rău, au dureri, le cade părul. În timp ce se confruntă cu aceste stări, cele mai multe nu știu care sunt efectele secundare ale tratamentului și nu știu la ce să se aștepte. Această nesiguranță cauzează anxietate și stări de depresie. Aspectul fizic schimbat radical prin boală și tratament, le face adesea să se simtă copleșite emoțional”, explică Lois Văduva.

 

Învață să vorbească despre experiențele și sentimentele lor

Firma „Păpuși și Povești Românești”, în coleborare cu Universitatea Emanuel din Oradea și Fundația Hospice Emanuel, le-a oferit acestor fetițe un cadou alcătuit dintr-o carte, o păpușă și o eșarfă care acoperă capul. Aceasta eșarfă este asemenea eșarfei purtată de păpușică.

„Cartea este scrisă sub formă de poveste care explică evoluția tratamentului, dar și efectele sale secundare și este scrisă cu ajutorul unor specialiști și medici. Le ajută pe fetițe să relaționeze cu eroina povestirii, care este o supraviețuitoare de cancer. Cartea Emilia le ajută pe fetițe să vorbească despre experiențele și sentimentele lor și le oferă o modalitate de a face față unei experiențe traumatizante”, spune Lois Văduva.

Cei care cunosc o fetiță care s-ar bucura de un astfel de cadou, pot intra pe pagina papusipovestiromanesti.ro, merge la secțiunea „Emilia” și completa un formular special cu datele fetiței. Organizatorii vor lua apoi legătura cu solicitantul. Aceștia menționează că nu recomandă cartea pentru a fi citită, decât de către copii care trec prin astfel de situații pentru a evita dezvoltarea unor stări de anxietate.