Parcare pentru TIR-uri
În următoarele zile, municipalitatea orădeană va intra în posesia unei platforme betonate situate pe Calea Borşului, urmând ca aici să fie amenajată o parcare pentru TIR-urile care staţionează în week-end la intrările din Oradea. Platforma care aparţine Regionalei Vamale va fi dată în folosinţa municipalităţii orădene pe o perioadă de doi ani. Administraţia Imobiliară Oradea se angajează ca, în termen de două luni, să amenajeze pe lângă o parcare cu plată, cu o capacitate de 70-100 de TIR-uri, şi câteva grupuri sanitare sau spaţii de servit masa. Conducerea Primăriei Oradea a anunţat că în zonă mai există şi alte suprafeţe de teren care vor putea fi balastate astfel ca parcarea să se extindă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.