Parteneriat Habitat pentru Umanitate şi angajaţii Celestica - Sute de voluntari ridică o casă pentru o colegă
Peste 300 de voluntari, angajaţi ai companiei Celestica România din Oradea, dau o mână de ajutor zilele acestea la construirea locuinţei unei colege de-a lor. După ce au încercat în zadar să obţină credit de la bancă pentru a achiziţiona o locuinţă, familia Guiaş a aflat de proiectul Habitat şi a depus o cerere. Din fericire, solicitarea lor a fost aprobată şi, mai mult, sute de colegi ai Marianei i-au sărit în ajutor.
Cei 300 de voluntari au venit în ajutorul unei colege de muncă pentru a o ajuta să-şi îndeplinească visul de-o viaţă, acela de a avea o locuinţă decentă pentru ea, soţul ei şi fiica lor. Mariana lucrează de ceva vreme la Celestica, dar acum este în concediul de îngrijire a copilului. Ea a depus o cerere pentru o locuinţă la Asociaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş, iar acum au început lucrările la propria casă. Deşi nu s-au văzut de ceva vreme, colegii n-au uitat-o şi au făcut adevărate cozi ca să se înscrie în proiectul propus de Habitat în cadrul parteneriatului cu Celestica. Acesta a luat fiinţă în anul 2010, iar de atunci, an de an, compania îşi implică voluntarii în activităţi alături de Habitat, până în prezent ajutând la construirea mai multor locuinţe pentru cei aflaţi în nevoie. „Ne bucurăm să continuăm parteneriatul început acum patru ani cu Habitat pentru Umanitate. De asemenea, ne bucurăm să vedem ca tot mai mulţi angajaţi Celestica se oferă voluntari în proiectele pe care le organizăm pe tot parcursul anului. În acest an avem peste 300 de persoane care vor pune umărul la construcţia unei case. Întâmplarea fericită face ca de această dată să construim casa pentru unul dintre angajaţii noştri, selectaţi de către Habitat ca urmare a aplicaţiei în cadrul programului. Pe parcursul celor două săptămâni în care se va desfăşura proiectul, avem bucuria să avem alături de noi colegi din ţări precum Canada, Germania, Cehia, Spania şi Irlanda", a declarat Codruţa Bala, Director Resurse Umane, Celestica România. Constantin Guiaş, soţul Marianei, provine dintr-o familie ce s-a destrămat pe când era copil. Aşa că la vârsta de 17 ani a plecat de acasă să muncească şi să-şi facă un rost în lume, plin de speranţe să îşi clădească un viitor mult mai bun faţă de viaţa pe care a dus-o în copilărie. „Am încercat să fac de toate, dar încet, încet, am înţeles că aici, la mine în ţară, îmi va fi foarte greu, aşa că mi-a venit în minte gândul plecării", povesteşte el. A muncit în diferite domenii, de la construcţii la asigurări şi a început şi să cânte pe la petreceri, dar tot nu a reuşit să adune bani pentru casa la care visa. Acum 5 ani a întâlnit-o pe Mariana, cea care i-a devenit soţie. „Soţia mea este o femeie simplă de la ţară, o femeie cu frică de Dumnezeu, foarte harnică, provenind dintr-o familie modestă. Tatăl ei s-a stins în urma unei boli incurabile pe când Mariana era studentă aşa că şi ea s-a lovit de multe greutăţi în viaţă", mai spune bărbatul. După ce s-au căsătorit au încercat să ia un credit de la bancă pentru a-şi cumpăra o casă sau măcar un apartament, dar în zadar. Nicio bancă nu i-a considerat eligibili. În curând a venit pe lume şi Alexia, fiica lor, aşa că au încercat cu şi mai mare disperare să găsească o soluţie la nevoia lor de locuinţă. Au aflat de Habitat şi au decis să aplice şi ei pentru o locuinţă, numărându-se acum printre viitorii beneficiari ai unei case Habitat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.