Patru dintre locuinţele destinate tinerilor Căminului Felix, la un pas de finalizare
În vara acestui an, Habitat pentru Umanitate Beiuş iniţia cel mai mare proiect care prevedea construirea a peste 80 de locuinţe pentru tinerii orfani abandonaţi sau care provin din centre de plasament aflaţi în grija Căminului Felix. Sute de voluntari, alături de viitori beneficiari, au pus mână de la mână în aceste luni, astfel că, în momentul de faţă, primele patru locuinţe sunt ridicate şi acoperite.
Peste 80 de tineri aflaţi în Căminul social Felix se vor putea bucura în următorii 5 ani de o locuinţă proprie. Acest lucru este posibil datorită parteneriatului încheiat cu Fundaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş. Proiectul "Căminul Habitat" a debutat în vara acestui an, când pe şantier şi-au făcut apariţia primii voluntari, dar şi o parte dintre beneficiarii noilor locuinţe. Pe terenul din Calea Sântandreiului din apropierea căminului Felix, s-au ridicat deja primele patru case de timp Habitat, unde sute de voluntari, atât din ţară, cât şi din străinătate şi-au lăsat amprenta asupra lor. În perioada următoare vor demara şi lucrările de amenajare interioară. Locuinţele au o suprafaţă construită de aproximativ 7,5x8,5 m pătraţi fiind compuse din două dormitoare, un living comun cu bucătăria şi o baie. Structura caselor este de lemn, cu pereţi realizaţi din vată minerală, polistiren, gips carton, OSB şi tencuială nobilă, în timp ce geamurile şi uşile sunt termopan. Preţul unei case nu depăşeşte 600 de milioane, iar beneficiarii vor avea posibilitatea să le achite în rate, timp de 20 de ani, fără alte costuri suplimentare. Potrivit reprezentanţilor Habitat pentru Umanitate Beiuş, durata de finalizare a celor peste 80 de locuinţe se va situa între 3 şi 5 ani. "Suntem mulţumiţi de cum au evoluat lucrările, dat fiind faptul că s-au ridicat deja patru case. Pentru noi este primul an când realizăm astfel de construcţii. În perioada următoare dorim să introducem utilităţile, respectiv apă, energie electrică şi gaz. Tinerii sunt nerăbdători să se mute în propria locuinţă, de aceea îşi dau tot interesul când vine vorba de lucrările ce trebuie executate", ne-a declarat Dan Butuc, manager proiect Căminul Felix.
Căminul Felix funcţionează din anul 1992 şi numără peste 200 de copii aflaţi în grijă. Aceştia sunt cazaţi aici până împlinesc vârsta de 18 ani sau până la finalizarea studiilor. Selecţia beneficiarilor s-a realizat după anumite criterii, la bază stând nevoia de locuinţă, abilitatea de a construi, precum şi posibilitatea achitării acesteia.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.