Primăria municipiului Oradea a predat, ieri, primele patru parcuri către societăţile comerciale care au câştigat licitaţia privind concesionarea serviciului de întreţinere a acestora, pentru o perioadă de un an. Mai exact, este vorba despre Parcul de la Sala Sporturilor, Parcul 1 Decembrie, Parcul I.C. Brătianu şi Parcul Petofi.

Astfel, în următoarele 12 luni, Parcul de la Sala Sporturilor va fi întreţinut de către S.C. Nickolson Trading LDT SRL, iar celelalte trei de către S.C. Adenandra SRL. Conform contractelor de concesiune, cele două firme vor desfăşura activităţi de salubrizare a suprafeţelor gazonate şi a căilor de circulaţie, conservare, protejare, întreţinere şi extindere a fondului vegetal existent, întreţinere a mobilierului urban constând în bănci, coşuri de gunoi, aparate de joacă, mese de şah, garduri metalice şi împrejmuiri pentru protejarea zonelor verzi. De asemenea, vor trebui să întreţină construcţiile utilitare şi decorative, cum ar fi fântâni arteziene şi pergole. În perioada următoare, după semnarea contractelor, municipalitatea orădeană va preda şi celelalte amplasamente care au făcut obiectul licitaţiei publice, respectiv Parcul Libertăţii, Parcul Onisifor Ghibu, Parcul Traian (concesionate către S.C. RER Ecologic Service SA), Parcul Ghioceilor, scuarul Piaţa Devei (concesionate către S.C. Garden Center SRL).