În a doua parte a lunii august va demara, prin intermediul fiecărei primării în parte, distribuirea ajutoarelor alimentare în cadrul Programului european de ajutorare a persoanelor defavorizate (PEAD). Faţă de anul trecut, când cantitatea de alimente ce revenea fiecărui beneficiar în parte era de 26 kg, acum se vor putea ridica 34 de kg.

Potrivit legii, beneficiarii ajutoarelor alimentare PEAD 2011 sunt familiile şi persoanele care au stabilit dreptul la un venit minim garantat, şomerii indemnizaţi, pensionarii cu o pensie de sub 400 lei/lună, precum şi persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii. Pentru anul în curs, judeţului Bihor i se vor repartiza 2.452.000 kg alimente. Fiecare persoană va primi 13 kg de făină de grâu, 9 kg de făină de mălai, 1,6 kg paste, 1 kg de biscuiţi, 8 kg de orez, respectiv 1,5 kg lapte praf, în total 34 de kg/persoană. Faţă de anul trecut, acum se va acorda orez în loc de zahăr. În judeţul Bihor, numărul beneficiarilor se ridică la 68.228 persoane, din care 32.444 pensionari, 17.610 persoane cu handicap, 4.276 şomeri, respectiv 13.898 beneficiari ai venitului minim garantat. Faţă de anul trecut, numărul bihorenilor care vor ridica aceste alimente este cu 13.898 mai puţin,  majoritatea fiind şomeri sau beneficiari ai venitului minim garantat care şi-au pierdut această calitate în 2011. Potrivit coordonatorului proiectului în Bihor, Ioan Câmpan, dintre municipii în Oradea se află cei mai mulţi beneficiari (13.080), iar dintre comune, Tinca ocupă primul loc, cu 1.056 beneficiari. „Primul transport către primării va ajunge după 19 august. Faţă de celelalte dăţi, acum vor sosi toate alimentele. Cantitatea care va veni cu primul transport este de 460.000 kg", ne-a declarat Ioan Câmpan, consilier în cadrul Consiliului Judeţean Bihor. Beneficiarii îşi vor ridica cantităţile de alimente de la sediile primăriilor, iar în Oradea, de la fosta Cantină a Primăriei Oradea.