Cea de-a doua ediție a proiectului „Oradea donează o pâine" s-a desfăşurat vineri, 22 februarie, când 250 de pâini dintre cele donate au ajuns, de data aceasta, la Dumbrava.

Potrivit organizatorilor, țelul lor a fost, ca și în prima ediție, să ajungă la toți aceia care au nevoie, care noaptea adorm flămânzi și care, poate, nici nu mai speră că în ziua de azi cineva le mai oferă o pâine în mod gratuit, fără a mai aștepta ceva în schimb.
„Desigur că am avut așteptări de la această nouă ediție și am rămas surprinși, într-un mod plăcut, cât de multă lume a răspuns pozitiv la apelul nostru de a contribui la fericirea celor de lângă noi, prin donarea unei pâini. Au fost oameni care au venit nu cu o pâine, ci cu trei, cinci și chiar zece pâini, semn că mai sunt oameni darnici în lumea aceasta, oameni care mai cred ca și noi că faptele bune sunt întotdeauna răsplătite într-un fel sau în altul”, au precizat organizatorii. La finalul acestor două ore, voluntarii au pornit cu toate pâinile spre comuna Dumbrava.
„Ne-au întâmpinat la poartă soția și fiul domnului Viorel Pașca, urmând ca în câteva minute să îl avem alături de noi și pe dânsul, un om atât de cald, care poartă în inimă atâta lumină, că nu ai cum să nu rămâi impresionat, un om pe care ai putea să îl asculți ore întregi, fără să îl întrerupi. Și chiar dacă nu aveau lumină, când am ajuns la dânșii, din pricina condițiilor meteo nefavorabile, ne-au primit în casa lor, la lumina unor lumânări așa frumos aranjate, că am simțit că nici nu aveam nevoie de mai mult. Am fost plăcut surprinși de condițiile minunate pe care le au bătrânii cazați la Dumbrava, întâlnindu-i pe câțiva dintre ei, după un tur al casei, făcut chiar de domnul Pașca. După aproape două ore petrecute la dânsul și după ce am lăsat toate pâinile rămase din cele patru locații în care am fost prezenți (aprox. 250 de pâini), domnul Pașca ne-a mai făcut o surpriză plăcută, oferindu-ne fiecăruia dintre noi cele două volume scrise de dânsul despre experiențele petrecute la Dumbrava, valoarea cărților fiind una adevărată, după spusele celui ce le-a condeiat. Ne-am despărțit cu promisiunea că vom reveni, cât de curând”, au mai transmis organizatorii.