La Liceul cu Program Sportiv „Bihorul” continuă tradiția donării de sânge. Săptămâna trecută, joi, 12 mai, 25 de elevi au donat sânge, urmând ca mâine, 18 mai, alți 30 să participe la campania de donare.

Se spune că sportul te călește, îți îmbunătățește starea fizică și mentală, atenția și concentrația, sporește încrederea în sine. Te învață să fii fairplay, altruist și tolerant. Pe lângă aceste virtuți, elevilor de la LPS „Bihorul” Oradea le este definitorie și empatia față de semeni. Astfel, început în anul 2009, Proiectul „Donează sânge!” a continuat și perseverat, implicând anual zeci de elevi în gestul nobil și responsabil de a oferi un ajutor și o alinare celor aflați în suferință. Ca de fiecare dată, în cadrul proiectului, preambulul actului donării l-a constituit momentul informativ: vizionarea unor materiale video, pliante, explicații referitoare la modalitatea de a dona sânge, beneficiile asupra organismului, precum și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un donator. După parcurgerea acestei etape, a urmat donarea în sine.

Joi, 12 mai, 25 de elevi s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, exemplul lor fiind preluat de încă 30 de elevi ai LPS „Bihorul”, care miercuri, 18 mai, vor participa la a doua campanie de donare.

„Suntem recunoscători tuturor celor implicați în buna desfășurare a proiectului: partenerilor, profesorilor-diriginți de la clasele a XII-a (Ancuța Crișan și Simona Zau) și de la clasele a XI-a (Maria Reblean și Violeta Siladi), dar mai ales mulțumim elevilor donatori, care au dat dovadă de o deosebită dăruire și implicare în acest proiect”, a precizat inițiatorul proiectului, profesorul Bocoi Roland.

Avându-i coordonatori pe dir. adj. Roland Bocoi și dir. Lucian Stance, proiectul și-a fixat drept obiective: depășirea deficitului de sânge și preparate din sânge (o problemă cu care frecvent se confruntă spitalele din Oradea), includerea în rândul donatorilor de sânge a unui număr cât mai mare de elevi și profesori ai LPS „Bihorul”, informarea populației cu privire la importanța actului donării de sânge, implicarea studenților de la Facultatea de Medicină și Farmacie în acțiunea de promovare a donării de sânge și, nu în ultimul rând, donarea de rechizite elevilor proveniți din familii cu venituri reduse.

Alături de Liceul cu Program Sportiv „Bihorul”, în calitate de aplicant al proiectului, parteneri deja tradiționali au fost: Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității din Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Direcția de Sănătate Publică-Serviciul Promovarea Sănătății.