Nici bine nu a început anul că la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor au şi început să curgă notificările pentru concedierile colective. Peste 100 de angajaţii din domeniul industriei cimentului şi alimentare au fost înştiinţaţi că sunt concediaţi începând cu luna februarie.

Potrivit informaţiilor furnizate de către conducerea ITM Bihor, în cursul lunii ianuarie, au fost identificate opt societăţi comerciale, unde au fost depistate 22 de persoane fără forme legale de angajare. De asemenea, inspectorii ITM Bihor au mai verificat alte 400 de unităţi, aplicând un număr de 557 sancţiuni contravenţionale. Dintre acestea 501 au fost avertismente, în special pe linia de securitate şi sănătate în muncă (SSM). În ce priveşte numărul amenzilor, acestea s-au ridicat la 56. Valoarea sumelor încasate din aceste amenzi aplicate atât pe relaţiile de muncă, cât şi pe SSM este de 390.000 lei. În ce priveşte accidentele de muncă înregistrate, în luna ianuarie s-au produs un accident mortal, respectiv 7 accidente soldate cu incapacitate temporară de muncă. La finele lunii trecute, numărul angajatorilor activi în judeţul Bihor era de 16.888, cu un număr de 156.548 salariaţi activi, în timp ce numărul contractelor individuale de muncă active era de 169.840. Din păcate, luna trecută, 109 de salariaţi au fost informaţi că vor fi concediaţi, în cadrul unei proceduri de concediere colectivă. "În cursul lunii ianuarie a.c., la I.T.M. Bihor au fost înregistrate 2 notificări cu privire la intenţia de concediere. Notificările se referă la intenţia de concediere colectivă  pe parcursul lunilor februarie-martie a unui  număr estimativ de 109 salariaţi din cadrul unor societăţi comerciale care activează în următoarele domenii: industria cimentului, industria alimentară", se arată într-o informare transmisă de reprezentanţii ITM Bihor.