Peste 100.000 de bihoreni vor beneficia de imunizare gratuită împotriva gripei sezoniere. Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică a anunţat că aproximativ 20.000 de doze de vaccin vor sosi în zilele următoare, prin programul naţional demarat în acest sens.

La nivelul judeţului Bihor au fost catagrafiate 114.289 de persoane din rândul celor cu risc de îmbolnăvire. Din numărul total al acestora, 48.787 de bihoreni au vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 de ani, iar restul se înscriu în grupa celor de 65 de ani şi peste. Prima tranşă, de aproximativ 20.000 doze de vaccin, va ajunge la DSP Bihor în perioada imediat următoare. Cei care vor administra vaccinul sunt medicii de familie, cei din cadrul instituţiilor de ocrotire socială şi unităţi care găzduiesc persoane cu afecţiuni cronice, care au obligaţia să ridice dozele şi să le administreze ulterior persoanelor eligibile. Astfel, vor beneficia gratuit de vaccin contra gripei de sezon bihorenii cu vârsta între 6 luni şi 64 de ani din instituţiile de ocrotire socială şi pacienţii de toate vârstele cu afecţiuni medicale cronice internaţi în unităţi sanitare. În aceeaşi listă se înscriu bihorenii aflaţi în evidenţe medicale cu afecţiuni cronice pulmonare, inclusiv astm, sau cardiovasculare, cei cu diabet zaharat, persoanele dispensarizate în ultimul an din cauza bolilor metabolice cronice, altele decât diabetul zaharat, disfuncţii renale, hemoglobinopatii sau imunosupresie, inclusiv indusă medicamentos, copiii şi adolescenţii care au fost supuşi terapiei îndelungate cu aspirină, precum şi persoanele cu HIV. Specialiştii spun că perioada optimă de vaccinare antigripală în sezonul 2009-2010 sunt lunile octombrie 2009 - ianuarie 2010. Cei interesaţi pot găsi informaţii suplimentare pe site-ul DSP Bihor, la adresa www.aspbihor.ro.