Luni, în Oradea, au avut loc două accidente rutiere, ambele produse din cauză că persoanele aflate la volan nu au acordat prioritate de trecere pietonilor aflaţi pe marcajul pietonal. Primul eveniment rutier s-a produs pe strada Dimitrie Cantemir, când N.M., de 40 ani, din Sânmartin, conducând autoturismul Opel Vectra, nu a acordat prioritate de trecere pe marcajul pietonal, acroşându-l astfel pe Ţ.C.V., de 23 ani, din Oradea, accidentându-l uşor. În acelaşi fel, tot luni, în Piaţa Bucureşti, din Oradea, C.S.M., de 38 ani, aflat la volanul unui autoturism marca Volkswagen Passat, nu a acordat prioritate de trecere lui K.G., de 21 ani, din comuna Spinuş, accidentându-l. Cei doi pietoni au suferit leziuni uşoare, fiind internaţi în spital. "Pentru prevenirea accidentelor rutiere, poliţia vă recomandă să nu încălcaţi niciodată limitările de viteză, să nu folosiţi telefonul celular când vă aflaţi la volanul unui autoturism şi nu uitaţi: pietonii sunt participanţi la traficul rutier şi trebuie să le acordaţi prioritate pe marcajele speciale", a menţionat Mihaela Pop, subinspector în cadrul IPJ Bihor.