Poliţiştii bihoreni alături de jandarmi au acţionat în mai multe localităţi din judeţ, în timpul raziei fiind legitimate şi verificate persoane, autoturisme şi societăţi comerciale. În plus, peste o sută de controale au vizat branşamentele electrice.

 

Potrivit IPJ Bihor, miercuri, în intervalul orar 09.30 – 14.00, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier, cu cei ai Poliției Municipiului Marghita, Poliției Valea lui Mihai, Poliției Săcueni au acționat în  sistem integrat pe raza municipiului Marghita și în localitățile rurale arondate, în colaborare cu reprezentanți ai Serviciului Județean al Poliției Transporturi Bihor, jandarmi, polițiști de frontieră și reprezentanți ai I.G.I. Bihor, precum și cu reprezentanți ai unei societăți de distribuție a energiei electrice. În cadrul acțiunii au fost legitimate 172 de persoane, au fost controlate 102 autoturisme, au fost verificate șapte societăți comerciale, au fost efectuate controale într-un tren de călători, iar pentru neregulile c     onstatate au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de 37.540 lei, din care 59 conform OUG nr.195/2002 privind regimul circulației pe drumurile publice, patru conform prevederilor Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecția persoanelor, două la Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, două potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, două la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și alte trei la OG nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.  De asemenea, au fost reținuți în vederea confiscării 24,48 metri cubi de cherestea, în valoare de  18.653,76 lei și 0,6 metri cubi de lemne foc, în valoare de 70 lei.               Tot în cadrul acțiunii, în urma verificărilor efectuate de reprezentanții societății de distribuție a energiei electrice însoțiți de polițiștii bihoreni și de jandarmi în localitățile bihorene Sânicolau de Munte, Cubulcut și în orașul Săcueni, au fost efectuate 109 controale la clienți cu branșamente legale și au fost depistate și desființate 69 de extinderi ale instalațiilor electrice. De asemenea, a fost identificat un bărbat de 34 de ani, din localitatea Săcueni, bănuit că în noaptea de 8 spre 9 ianuarie ar fi sustras diverse bunuri dintr-o locuință.