Pompierii bihoreni desfășoară activități de pregătire a populației - Învățați să acorde primul ajutor
Pompierii militari bihoreni continuă sesiunile de instruire a profesorilor, elevilor, medicilor și asistenților din cadrul cabinetelor școlare, precum și a angajaților diferitelor instituții, pe linia acordării primului ajutor.
În această lună, cadrele didactice ale unei unități de învățământ din Oradea și cadrele medicale școlare au fost pregătite de pompieri în domeniul acordării primului ajutor, scopul acestor activități constituindu-l protejarea preșcolarilor, elevilor și studenților, prin asigurarea unei prime intervenții rapide, adecvate și eficiente, în cazul producerii unor situații de urgență, în școli. Astfel, săptămâna trecută, la sediul Direcției de Asistență Socială Oradea (DASO), formatorii Centrului de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență (CFPDAMU) al ISU Bihor au derulat două sesiuni de pregătire pe linie de prim ajutor, pentru cei peste 80 de medici, asistenți medicali și medici stomatologi din cadrul Compartimentului Cabinete Medicale Școlare, aflat în subordinea DASO, activități ce au vizat exersarea și perfecționarea tehnicilor și manevrelor salvatoare efectuate de personalul medical din grădinițe, școli și universitate. În cadrul pregătirii, un accent deosebit a fost pus pe modul adecvat de realizare a dezobstrucției căilor aeriene (la adulți, copii și sugari) și pe asigurarea suportului vital de bază, în acest sens fiind reamintite și exersate tehnicile corecte de efectuare a manevrelor de resuscitare. De asemenea, la începutul acestei luni, pompierii C.F.P.D.A.M.U au desfășurat activități de pregătire, atât teoretice, cât și practice, a dascălilor Școlii Primare „Joyful Learning” din Oradea. Tot în luna februarie, pompierii militari au reluat seria activităților de instruire a personalului IPJ Bihor, respectiv a personalului Instituției Prefectului Județului Bihor și serviciilor subordonate, pregătind în domeniul acordării primului ajutor, 30 de polițiști și 38 de angajați ai Prefecturii și Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bihor. Pe parcursul sesiunilor de instruire a profesorilor, polițiștilor și angajaților Prefecturii și serviciilor subordonate, căpitan Tomșe Călin, plutonier adjutant șef Viloaica Bogdan și plutonier adjutant Borz Darius, pompieri formatori în cadrul C.F.P.D.A.M.U., i-au familiarizat pe cei prezenți cu noțiunile de bază în acordarea primului ajutor, abordând subiecte precum dezobstrucția căilor aeriene, resuscitarea cardio-pulmonară, tipuri de hemoragii și hemostaze, intervenția în cazul arsurilor, al traumatismelor și al altor afecțiuni care pot periclita viața și sănătatea oamenilor. După prezentarea și explicațiile teoretice, participanții au exersat, sub îndrumarea pompierilor formatori, metoda Heimlich, poziția laterală de siguranță, modul de efectuare a suportului vital de bază și alte intervenții salvatoare în situații de urgență. Marți,, 25 februarie a.c., acțiunile de pregătire derulate de pompieri pe linie de prim ajutor au vizat o clasă de elevi înscriși la Atelierul specific al ISU BH din cadrul Comuniteca, copiii fiind familiarizați cu metoda Heimlich și instruiți cu privire la situațiile care impun apelarea numărului unic 112, la informațiile ce trebuie furnizate dispecerilor și la importanța utilizării responsabile a acestui număr. Seria acestor activități, al căror scop îl reprezintă salvarea vieților omenești, va continua pe parcursul Săptămânii Protecției Civile, care debutează, azi, 26 februarie a.c..
Comentarii
Nu există nici un comentariu.