Pompierii s-au luptat peste o oră cu flăcările - Incendiu violent în Biharia
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Crişana" a fost sesizat joi, 5 februarie, în jurul orei 11.20, prin sistemul unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la o gospodărie situată pe strada Trandafirilor din localitatea Biharia.
La adresa indicată au fost mobilizate două echipaje din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, care, în momentul sosirii la locul intervenţiei, au constatat că flăcările se manifestau violent la acoperişul locuinţei şi la o construcţie anexă. Pentru stingerea tuturor focarelor, pompierii militari au acţionat cu două autospeciale de lucru, cu apă şi spumă, timp de aproximativ o oră şi 15 minute, reuşind să împiedice propagarea flăcărilor la întreaga locuinţă. În urma producerii incendiului au ars o parte din acoperişul casei şi al anexei (o suprafaţă totală cumulată de circa 100 metri pătraţi), aproximativ 50 de metri pătraţi din tavanul construcţiei auxiliare şi, ca urmare a prăbuşirii tavanului uneia dintre încăperi, s-au distrus bunurile aflate în interiorul acesteia. Din fericire, nu au existat persoane rănite. "Cercetările efectuate au relevat faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de jarul căzut din centrala termică instalată în anexa ce avea un perete comun cu locuinţa", se afirmă în comunicatul remis de ISU Crişana, semnat de căpitanul Camelia Roşca.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.