Ca în fiecare an, în această perioadă este aglomeraţie mare în creşele orădene. Părinţii care încă nu şi-au înscris copiii la creşă trebuie să caute o bonă sau să-i lase în grija bunicilor, deoarece solicitările au depăşit numărul locurilor disponibile, iar sute de cereri sunt în aşteptare.

Cele 10 creşe de stat din Oradea oferă orădenilor 337 de locuri, care sunt insuficiente, după cum susţin mulţi părinţi. La ora actuală locurile în creşe sunt ocupate peste capacitatea maximă, iar numărul părinţilor care aşteaptă eliberarea unui loc este foarte mare. "În prezent avem înscrişi în cele zece creşe orădene 462 de copii. Având în vedere faptul că nu sunt locuri disponibile în creşe, pentru a onora cât mai multe solicitări, am înscris mai mulţi copii, depăşind, astfel, capacitatea acestora. În unele zile, când vin mai mulţi copii decât capacitatea creşei suntem nevoiţi să solicităm părinţilor să vină să-şi ducă copiii acasă după masa de prânz", ne-a declarat Adina Pătroc, purtător de cuvânt al ASCO. În ceea ce priveşte solicitările depuse pentru un loc la creşă, acestea depăşesc cu mult numărul locurilor disponibile. „În prezent avem 500 de cereri de înscriere care se află în aşteptare sau în care se solicită un loc pentru perioada septembrie  2011 - septembrie 2012. Locuri disponibile pentru 1 septembrie când va reîncepe programul sunt 208, deci 292 de cereri rămân neonorate în acest an", a adăugat Adina Pătroc. Părinţii depun cererile de înscriere chiar şi cu un an înainte de a-şi duce copilul la creşă. Înscrierea copiilor la creşă se face la sediul ASCO, str. Primăriei nr.42 cam. 17, pe tot parcursul anului. Admiterea copiilor are loc în funcţie de numărul de locuri disponibile la creşa solicitată, în ordinea depunerii solicitărilor. Pentru înscriere, părinţii trebuie să depună la ASCO un dosar care să cuprindă o cerere, copie xerox după actele de identitate ale părinţilor, copia certificatului de naştere al copilului, iar atunci când merg cu cel mic la creşă să prezinte examenul coproparazitologic, adeverinţa cu vaccinurile, adeverinţă de la medicul de familie, precum şi o adeverinţă de la locul de muncă al părinţilor.

Se suplimentează locurile

Având în vedere numărul mare de copii care frecventează creşele existente, precum şi numărul mare de solicitări pentru creşe depuse pentru perioada septembrie 2011 - septembrie 2012, Administraţia Socială Comunitară Oradea a solicitat Administraţiei Imobiliare Oradea şi executivului local identificarea şi alocarea de noi spaţii cu destinaţia creşă, astfel încât să se poată da curs solicitărilor în aceste sens ale părinţilor din Oradea. „S-au luat măsurile necesare şi s-au identificat spaţiile necesare extinderii cu încă o grupă cu 20 de locuri a Creşei nr. 8 „Căsuţa Piticilor", str. Mihai Viteazul nr. 6 şi cu încă 2 grupe cu 40 de locuri a Creşei nr. 9 "Căsuţa din Poieniţă", str. Poieniţei nr. 2/a. Pe lângă acestea a fost încheiat recent un parteneriat cu Parohia Romano-Catolică Sf. Iosif, care ne pune la dispoziţie, în folosinţă gratuită, spaţiul situat la mansarda imobilului de pe str. Traian Lalescu nr. 39, în vederea înfiinţării Creşei nr. 11 cu o capacitate de 30 de locuri", a conchis Adina Pătroc.

În perioada 1 august - 5 septembrie, creşele orădene vor fi închise pentru lucrări de igienizare şi renovare.