Precizări de la Casa de Pensii - Beneficiarii Legii 221/2018
Casa Județeană de Pensii Bihor a trimis marți, 9 aprilie, un comunicat de presă, cu informații referitoare la recalcularea pensiilor pentru cei care intră sub incidența Legii 221/2018.
Legea 221/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr 661/30.07.2018, intrată în vigoare la data de 2 august 2018, cuprinde dispozițiile cu privire la stabilirea și recalcularea pensiilor pentru persoanele care au realizat vechime în condițiile fostei grupe I de muncă și în condiții speciale, după cum urmează: persoanele care au realizat vechime în condițiile fostei grupe I de muncă (anterior datei de 01.04.2001) și în condiții speciale, personalul navigant, personalul artistic, pensionarii care au beneficiat de majorarea prevăzută de art 169 din Legea 263/2010 și care – până la data de 31.12.2015 au avut drepturi stabilite sau recalculate utilizându-se un stagiu de cotizare mai mic decât cel prevăzut de lege, datorită unor reglementări cu caracter special sau a unor hotărâri judecătorești, persoanele care solicită deschiderea drepturilor de pensie începând cu 02.08.2018 (data intrării în vigoare a Legii 221/2018). În ceea ce privește recalcularea acestor drepturilor de pensie, trebuie menționat că la nivelul Casei Județene de Pensii Bihor (Oradea) s-au recalculat un număr de 747 dosare, iar la Casa Locală de Pensii Beiuș – 1145.
Numărul deciziilor expediate către beneficiari a fost de 728 la CJP Bihor, la Beiuș - 1134.
Numărul deciziilor de recalculare trimise la plată a fost de 724 la CJP Bihor, respectiv 1134 la Beiuș.
„Având în vedere că drepturile de pensie se achită în intervalul 01-15 a lunii în curs și ținând seama de faptul că deciziile de recalculare pentru persoanele care beneficiază de prevederile Legii 221/2018 au fost emise după tipărirea mandatelor poștale aferente lunii aprilie 2019, vă aducem la cunoștință că diferențele reprezentând drepturile restante calculate de la data de 01.10.2018, vor fi achitate la domiciliul beneficiarilor în intervalul 11.04.2019-15.04.2019 prin intermediul factorilor poștali. Această modalitate de plată se aplică și celor care primesc drepturile de pensie prin cont bancar”, se menționează în comunicatul de presă.Potrivit documentului, persoanele avizate la domiciliu își vor putea ridica drepturile restante de la ghișeele poștale de care aparțin începând cu data de 17.04.2019.Persoanele care nu beneficiază de prevederile acestei legi sunt: persoanele care au drepturi de pensie deschise înainte de 01.01.2011 și care au beneficiat de prevederile OUG 100/2008, a Legii 218/2008, a OUG 209/2008, ordonanță modificată prin articolul 169 din Legea 263/2010; pensionarii cu drepturi care se plătesc după data de 01.01.2011 dar care au intrat sub incidența Legii 155/2016, adică minerii care au desfășurat activitate în subteran și persoanele care au desfășurat activități în zonele I și II de expunere la radiații; pensionarii care au stabilite drepturi de pensie după 01.01.2011 încadrați în condiții speciale, și care nu au activat în aviația civilă sau ca balerini, dansatori, acrobați, jongleri, clovni, călăreți de circ, dresori de animale sălbatice, soliști vocali de operă și operetă, instrumentiști la instrumente de suflat, cascadori.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.