Din delegaţiile celor două ţări au făcut parte, printre alţii, reprezentanţi ai Companiilor naţionale de drumuri şi autostrăzi, specialişti şi proiectanţi ai drumurilor aflate în discuţie. Cele două autostrăzi, Transilvania şi M3, ar urma să fie legate de o altă autostradă, M35, care va trece prin Debreţin. "În 2012 vom avea o legătură directă între Cluj-Napoca, Budapesta şi Viena", a declarat Tanczos Barna. El a precizat că, deşi proiectul vizează construcţia unei autostrăzi, iniţial, se va face doar un drum cu două benzi de circulaţie, câte unul pe sens. De asemenea, partea ungară se gândeşte să prelungească autostrada M4 de la Budapesta la Oradea, prin Berettyoujfalu, constatând că traficul din România nu este orientat spre M3. Alte proiecte avute în vedere sunt drumul expres care face legătura între Petea, Baia Mare şi Satu Mare, precum şi coridorul 4 transeuropean, care va trece pe la Szeged, Arad, Timişoara, Lugoj, Deva şi Sibiu. "Pentru drumul de la Petea avem traseul stabilit. S-a dovedit că proiectul este foarte important pentru Guvernul României, dar nu atât de important pentru cel al Ungariei. Trebuie să le explicăm importanţa acestui drum, împreună cu ministrul Orban", a declarat secretarul de stat român. În ceea ce priveşte coridorul 4, acesta a precizat că începerea lucrărilor este preconizată pentru anul 2009. Tot ieri, Barna s-a întâlnit cu reprezentanţii firmei Bechtel, prefectul Mircea Ghitea şi conducerea Oficiului de Cadastru. Secretarul de stat a cerut analizarea, în regim de urgenţă, a dosarelor privind exproprierile, astfel încât să nu se oprească lucrările la Autostradă.

Potrivit lui Tanczos Barna, pentru drumul expres care ar trebui să lege Oradea de Arad a fost stabilit traseul. "Avem acceptul de la fiecare administraţie publică locală şi de la Consiliul Judeţean. În aprilie sau mai va avea loc licitaţia pentru execuţie", a declarat secretarul de stat în MT. În ceea ce priveşte DN 76 Oradea-Deva, acesta susţine că lucrările vor demara, în sfârşit, în această primăvară. De asemenea, tot în acest an se doreşte începerea lucrărilor şi la drumurile naţionale Oradea-Arad şi Oradea-Satu Mare.