Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Oradea a constatat în timpul efectuării salubrizării că pe unele străzi (de exemplu, Branului, Şoseaua Borşului - zona Parcului Industrial) circulă autovehicule cu roţile murdare, respectiv cu obloanele lipsă sau neînchise. Din cauza acestor practici se formează puncte de depozitare clandestine în zone precum DN 19 spre Biharia până la limita cu intravilanul, str. Santăului până la calea ferată, str. Adevărului (între Parcul I. C. Brătianu şi str. Olteniei), Parcul I. C. Brătianu spre blocurile nefinalizate, Zona Decebal - sub pod, str. Barcăului intersecţia cu Oneştilor - fostul Peco, str. Căii Ferate intersecţie cu str. Peţei etc. Ca urmare a acestei constatări, s-a solicitat Poliţiei locale luarea măsurilor care se impun pentru menţinerea curăţeniei pe străzile municipiului. În caz de nerespectare a prevederilor HCL nr. 909/2009 (cu modificările şi completările ulterioare) cu privire la traficul greu, sancţiunile pentru pierderea de material din bena autovehiculului şi pentru depunerea de noroi de pe roţi pe carosabil sunt cuprinse între 1000 şi 2500 lei.