Programul "Masa pe roţi", la a patra ediţe - Sărmani şi bolnavi hrăniţi de biserică
În pragul marelui praznic al Naşterii Domnului, două asociaţii filantropice ortodoxe din Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, au adus bucurie câtorva zeci de bihoreni săraci şi bolnavi. Aceştia au primit o masă caldă şi un pachet de dulciuri, pentru a se bucura mai uşor de venirea Crăciunului.
Programul "Masa pe roţi!" a ajuns la cea de-a patra ediţie şi s-a desfăşurat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, episcopul Oradiei. Evenimentul a fost organizat de Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei, (președinte Viorica Cherteș), Asociația Filantropia Oradea (Pr. Laurențiu) şi ISJ Bihor (cu implicarea directă a inspectorului şef Nicolae Avram şi a inspectorului şcolar de religie pr. Florin Negruţiu). Acţiunea și-a propus să aducă momente de bucurie celor aflați în situații materiale dificile sau în singurătate, fie că a fost vorba de bihoreni imobilizați la domiciliu, sau de oameni foarte săraci. Astfel, beneficiarii programului au fost membri ai Asociaţiei Handicapaţilor Neuromotor Sever din Oradea, ai Asociației Filantropia și ai Fundației de Scleroză Multiplă Bihor. În acest an, activitatea s-a desfășurat în data de 18 decembrie și a vizat un număr de 45 de persoane. Fiecare beneficiar a primit o masă caldă și un pachet de sărbători constând în dulciuri, oferite prin generozitatea angajaţilor ISJ Bihor şi AFOREO cu sprijinul Delicios Catering Oradea. Un grup de voluntari, alături de membri ai asociaţiilor partenere, s-au deplasat personal la domiciliile nevoiaşilor pentru a le aduce un dram de bucurie. Manifestarea s-a dorit a fi darul de Crăciun, mesajul Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, care a demonstrat că Biserica Ortodoxă, prin preoți şi profesori, este alături de semenii aflați în suferință.
Oferte de lucru de seriozitate maxima! Oameni foarte multi lucreaza acum cu noi si sunt extrem de multumiti! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: rodica98827@yahoo.com