Programul „Şcoala Părinţilor” - Dezvățarea de scutece, răbdare și perseverență
Într-o atmosferă plăcută și interactivă, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea, a avut loc, zilele acestea, a treia întâlnire din acest an în cadrul programului „Şcoala Părinţilor”.
Întâlnirea a fost susţinută de dr. Alexandru Tiba, psiholog principal-supervizor în psihologie clinică, doctor în psihologie, specialist în psihoterapii cognitive şi comportamentale. Programul se adresează în special părinţilor care au copii cu vârste între 10 luni şi 4 ani şi care frecventează creşa, dar şi părinţilor care vor să înțeleagă mai bine nevoile copiilor mici şi rolul fundamental al comunicării dintre copii şi părinţi. Tema întâlnirii, solicitată de către părinţi, a fost „Dezvăţarea de scutece”, un pas important atât pentru părinţi cât şi pentru cei mici.
Pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor lor, parinţii au aflat că este esenţial să dezvolte autonomia şi independenţa acestora, acest lucru referindu-se la toate activităţile ce ţin de securitatea corpului, toaleta independentă, hrănitul independent, spălatul mâinilor şi a dinţilor. Actul imitativ, folosirea unei recompense, precum şi jocul sunt doar câteva dintre trucurile dezvăluite părinţilor pentru a putea gestiona cât mai bine procesul de tranziţie de la scutec la oliţă. Un alt aspect dezbătut în cadrul întâlnirii a fost etapele de trecere de la scutece la oliță: pregătirea și confirmarea că este pregătit, familiarizarea cu olița, şi cel mai important lucru, înarmarea cu răbdare și perseverență.
Chiar dacă beneficiarii serviciilor de creșă sunt copiii, Direcţia de Asistenţă Socială Oradea se îngrijește ca, lunar, părinții să înţeleagă mai bine nevoile copiilor lor și să dezvolte o relaţie de ataşament cu acestia.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.