Proiecte pentru reabilitarea blocurilor
Primăria municipiului Oradea propune un proiect privind elaborarea documentaţiei de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din fondurile bugetului local, pentru asociaţiile de proprietari ce execută lucrările de reabilitare din fonduri proprii. Această iniţiativă vine ca urmare a lipsei fondurilor alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru reabilitarea termică a blocurilor, în conformitate cu prevederile OUG 18/2009.
Proiectul municipalităţii prevede elaborarea/achiziţionarea documentaţiei de reabilitare termică din fondurile bugetului local; scutirea de la plata impozitelor pe locuinţe a proprietarilor de locuinţe din blocurile ce urmează a fi reabilitate termic pe o anumită perioadă de ani; respectiv eliberarea certificatului de urbanism, a autorizaţiei de construire şi a avizelor operatorilor de servicii publice aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului Oradea se va face cu titlu gratuit pentru cei care se vor înscrie în acest program şi care vor realiza reabilitarea termică. Propunerea de proiect privind reabilitarea termică a blocurilor este postată începând de azi, 22 februarie a.c., pe site-ul www.oradea.ro, la secţiunea Dezbateri Publice, urmând ca dezbaterea publică să aibă loc pe data de 10 martie 2011, ora 16.00, în Sala Mare a Primăriei. Totodată, cei care au sugestii şi propuneri le pot face în scris, la camera 23, parter, sau telefonic, la numărul de telefon 0259/40-88-62, persoană de contact domnul Micu Cristalin, sau pe adresa de e-mail micucristalin@yahoo.com.
D-le Micu locuiesc pe str lapusului nr 3 pb 9 avem ,banii adunati peste 1400 lei de apart ,langa noi sau mai facut reabilitari dar la asociatia noastra nici unul.Ce ne recomanda-ti sau,ce alte solutii ar fi daca am noi am vrea sa-l facem neaparat in acest an avand in vedere faptul ,ca blocul nostru este fara datorii .astept un raspuns.va multumesc