Proiectul „Gaudio Magia” - Surpriza din cutia fermecată
În România peste 700.000 de copii trăiesc în condiții de sărăcie extremă, peste 52.000 copii abandonați, orfani sau victime ale abuzurilor, se află în sistemul de protecție a copilului.
Evenimentele provocate de pandemia Covid-19 au schimbat rutinele zilnice ale multor copii și părinți. Dar oare ce impact are pandemia sau care sunt efectele măsurilor de siguranță asupra copiilor aflați în centrele de plasament?
Proiectul „Gaudio Magia” inspiră și unește, an de an, oameni deosebiți, care se străduiesc să pregătească și să ofere cadouri frumoase, pline de suflet și dragoste, pentru copiii care provin din medii dezavantajate (centre de plasament) și familiilor defavorizate.
„Proiectul nostru ar aduce beneficii unui număr de aproximativ 300 de copii (la trei centre de plasament, unui centru școlar educație incluzivă + filialele județene și căsuțelor aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor) printr-un cadou, o mică bucurie închisă într-o cutie fermecată”, anunță reprezentanții Asociației Gaudiopolis.
Potrivit acestora, campania se desfășoară în perioada 26 octombrie - 11 decembrie 2020.
„Sperăm ca şi dumneavoastră să fiţi alături de noi în noua campanie Gaudio Magia 2020 printr-o sponsorizare şi/sau o donaţie, care ne va susține şi va face posibilă îndeplinirea misiunii noastre”, menționează inițiatorii campaniei.
Formele prin care se poate susține campania Gaudio Magia sunt următoarele: într-o cutie frumos împachetată, puneți lucruri de care orice copil s-ar bucura (ex. jucării, produse de igienă, îmbrăcăminte, dulciuri, rechizite școlare etc.); de asemenea, puteți oferi bunuri materiale, de exemplu alimentare: dulciuri, făină, ulei, orez, zahăr, paste făinoase, conserve (doar produse neperisabile); cosmetice/sanitare: măști de unică folosință; dezinfectant măini; șampon; gel de duș; săpun lichid; deodorante și antiperspirante; piepteni și perii de păr; unghiere; set manichiură etc. sau produse pentru curățenie: praf de spălat; limpezitor; dezinfectant universal etc. Totodată, cei care doresc, și au posibilitatea, se pot implica financiar în această campanie, valoarea nominală a sponsorizării urmând să fie fixată de către sponsor / donator (P.J. – contract de sponsorizare; asociația este înregistrată la Registrul Entităților/Unităților de cult).
Microîntreprinderile care efectuează sponsorizări pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, care, la data încheierii contractului, sunt înscrise în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, scad sumele aferente din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor până la nivelul valorii reprezentând 20% din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective.
Detalii pentru donatori: Cont RON: RO19 BTRL RONC RT04 5331 3101; Cont EURO: RO66 BTRL EURC RT04 5331 3101; paypal.me/gaudiopolis
Punctele de colectare sunt: Gelateria Fan Ice - Calea Republicii nr.26; de luni până vineri, între orele 8.00 – 16.00; Trioda - str. Primăriei nr. 48; luni – vineri, între orele 9.00 – 17.00; Asociația Gaudiopolis – B-dul Decebal nr. 4 (programare telefonică, în prealabil 0740/293.945), luni – sâmbătă, între orele 10.00 – 20.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.