Miercuri, 27 septembrie, mai mulţi angajaţi ai companiei Eberspächer din Oradea s-au alăturat efortului celor de la asociaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş de a renova o casă în cadrul proiectului „Locuinţe pentru un viitor sigur” din Oradea.

La nici un an de când a deschis fabrica din parcul industrial din Oradea, după o investiţie de 16 milioane de euro, compania Eberspächer a decis să-şi implice angajaţii în proiectele sociale din comunitate, unul din primii paşi fiind cel de miercuri, când mai mulţi angajaţi s-au oferit voluntar să ajute la acoperirea cu ţiglă a unei case ce urmează a fi renovată în cadrul proiectului Habitat.

„CSR-ul, responsabilitatea social corporatistă este o valoare pe care compania noastră o preţuieşte. Nu poti să urci culmile succesului cu mâinile în buzunare. Astfel, am decis ca, după ce ne-am format ca echipă, să dăm ceva înapoi comunităţii în care ne desfăşurăm activitatea. Proiectul Habitat este potrivit scopului nostru şi suntem bucuroşi că putem ajuta”, spune John Mc Laren Jacobs, directorul Eberspächer Oradea.

Voluntarii au avut o experienţă frumoasă şi după o zi de voluntariat, deşi puţin obosiţi după ce au dat o zi întreagă ţigle din mână în mână, aveau totuşi zâmbetul pe buze, întorcându-se acasă cu mulţumirea pe care o ai după ce ai făcut o faptă bună. Au lăsat în urmă şi două familii mai fericite văzând cum visul lor de a avea o locuinţă prinde contur. Iar majoritatea au promis că abia aşteaptă să repete experienţa ori de câte ori sunt solicitaţi.

„A fost o zi pe care n-o să o uit prea repede. Am petrecut o zi super alături de colegii mei care au fost la înălţime şi la propriu, şi la figurat. Drept să spun, la început n-am crezut că o mână de oameni vom fi în stare să acoperim o casă, dar, la final, am fost foarte fericită să văd rezultatul muncii noastre şi că am reuşit!”, declară Loredana Derşidan, voluntar Eberspächer.

Fondat în 1865, ca o afacere de familie, grupul Eberspacher se numără printre principalii producători la nivel mondial de sisteme de evacuare, sisteme de încălzire pentru autovehicule şi sisteme de aer condiţionat pentru autobuze.

La finalul proiectului „Locuinţe pentru un viitor sigur” din Oradea, 30 de familii se vor bucura de un adăpost sigur, decent şi sănătos.