Proiectul „Salvator din pasiune” a împlinit vineri, 6 mai, șase ani de la lansare. Peste 130 de persoane s-au înscris în program în această perioadă, manifestându-și dorința de a se alătura pompierilor în misiunile de salvare de vieți și bunuri.

Proiectul „Salvator din pasiune” a fost lansat de către Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cu scopul de a susține și valorifica activităţile de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice.

Cu vârste cuprinse între 17 și 48 de ani, voluntarii provin din categorii socio-profesionale diverse (elevi, studenţi, ingineri, economiști, manageri, profesori, asistenți, administratori firme, reprezentanți vânzări etc.), fapt ce confirmă interesul pe care opinia publică îl acordă pregătirii și intervenției în domeniul situațiilor de urgență.

Anul trecut, persoanele din cadrul programului Salvator din Pasiune derulat la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) au desfășurat peste 8.000 de ore de voluntariat, participând la 660 de intervenții pentru stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor calificat, precum și la activități menite a familiariza populația cu măsurile de prevenire a situațiilor de urgență și cu modul adecvat de comportare în cazul declanșării diferitelor tipuri de riscuri specifice județului. În primele trei luni ale acestui an, 79 de voluntari au fost implicați în 265 de misiuni și activități.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture, în calitate de voluntari, pompierilor militari bihoreni sunt următoarele: vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani; apt din punct de vedere medical; să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor cu intenţie; să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere; certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani); copie după actul de identitate; avizul psihologic; actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare; adeverinţa medicală și acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obținute de pe isubh.ro sau de la structura de Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor din cadrul Inspectoratului, la numărul de telefon: 0259.411.212.