Protocol pentru liniştea şi siguranţa consumatorilor
El a fost semnat între ANPC şi Jandarmeria Română
Luni, 15 martie, de Ziua Mondială a Protecţiei Consumatorilor, a fost semnat Protocolul de colaborare la nivel naţional între Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Jandarmeria Română pentru Ordinea Publică. Protocolul, ce poartă semnătura preşedintelui ANPC, doamna Rovana Plumb, a adjunctului Comandantului Jandarmeriei Române, generalul de Brigadă Gavrilă Pop, a fost încheiat în comuna Potcoava, judeţul Olt, şi face parte din "Proiectul Naţional România Curată", lansat de Guvernul României. Protocolul are ca principal obiectiv creşterea gradului de siguranţă şi securitate a consumatorilor. Colaborarea dintre ANPC şi Jandarmeria Română are în vedere prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii consumatorilor, precum şi prevenirea, respectiv sancţionarea infracţiunilor şi a altor fapte antisociale care aduc atingere ordinii publice şi normelor de convieţuire socială, atât în mediu urban, cât şi în mediul rural. Cele două instituţii vor desfăşura în comun acţiuni specifice de verificare şi control, precum şi acţiuni de informare şi educare a consumatorilor. În consecinţă, în perioada următoare, vor fi demarate o serie de acţiuni de verificare şi control în unităţi de alimentaţie publică, zone publice, precum şi în unitati de alimentaţie publică din jurul (sau incinta) instituţiilor de învăţământ. De asemenea, cele două instituţii a căror menire este aceea de a fi în slujba cetăţeanului vor efectua acţiuni în staţiuni şi zone turistice, având ca scop verificarea modului în care agenţii economici respectă prevederile legale privind protecţia consumatorilor. Tot pe lista lăudabilelor intenţii se află şi creşterea climatului de siguranţă a cetăţeanului în parcuri, locuri de agrement, în zona instituţiilor de învăţământ, respectiv - unităţile de alimentaţie publică, precum şi prevenirea comiterii de fapte antisociale şi a tulburării ordinii şi linistii publice.
Protocolul semnat la începutul acestei săptămâni mai cuprinde prevederi legate de schimbul de informaţii cu privire la unele încălcări ale legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor sau a săvârşirii unor fapte contravenţionale ori infracţiuni constatate în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.