Recalcularea pensiilor: drept recunoscut prin lege, blocat de birocrație - Mii de pensionari, victimele unui „format” absurd
Recalcularea pensiilor, promisă ca o reparație istorică pentru munca prestată înainte de 2001, s-a transformat într-o nouă umilință pentru zeci de mii de pensionari. Deși Legea 360/2023 permite, în sfârșit, valorificarea sporurilor, a acordului global și a orelor suplimentare, realitatea de la ghișeele caselor de pensii este alta: adeverințe respinse pe bandă rulantă, nu pentru că munca nu ar fi existat, ci pentru că nu respectă un „format” birocratic aproape imposibil de îndeplinit.
Legea spune „da”, normele spun „nu”
Pe hârtie, lucrurile par clare. Legea 360/2023 recunoaște dreptul pensionarilor de a-și valorifica veniturile nepermanente realizate înainte de 1 aprilie 2001: sporuri, acord global, ore suplimentare, prime și alte venituri pentru care s-au plătit contribuții.
Însă Hotărârea de Guvern nr. 181/2024, care aprobă normele de aplicare, introduce o condiție care blochează efectiv accesul la acest drept: adeverințele trebuie să respecte un model extrem de strict, cu mențiuni detaliate privind baza legală, tipul sporului, perioada exactă, procentul, caracterul permanent/nepermanent și confirmarea plății contribuțiilor.
Rezultatul? Casele teritoriale de pensii resping adeverințe eliberate legal de arhive, lichidatori sau foști angajatori, pe motiv că „nu sunt conform modelului”. Păi cum să fie „conforme” actele emise în trecut, acum peste 25 de ani, cu un format „inventat” de Guvern tocmai pentru a putea fi respinse!? Încă o dovadă că guvernanții nu lucrează în interesul cetățenilor, ci au propria lor agendă prin care îi sabotează. Dau cu o mână o lege reparatorie, că dă bine la electorat, și o ia hoțește înapoi cu cealaltă mână, fără pic de rușine față de veteranii care au contribuit zeci de ani la fondul de pensii.
Prinși între firme dispărute și arhive incomplete
Pentru mulți pensionari, această cerință de a prezenta „adeverințe conforme” este pur și simplu imposibil de îndeplinit. Multe întreprinderi de stat au fost desființate, privatizate sau lichidate. Arhivele sunt incomplete, iar documentele de acum 30–40 de ani nu conțin toate rubricile cerute astăzi de normele birocratice.
Cu alte cuvinte, statul recunoaște dreptul, dar cere dovezi într-un format pe care tot statul nu l-a impus la vremea respectivă. Este o capcană administrativă clasică: dreptul există, dar este condiționat de o normă imposibil de îndeplinit.
Prin urmare, avem de a face cu un exemplu fără echivoc prin care guvernanții arată că nu slujesc interesele cetățenilor și îi mint cu nerușinare.
Pe această cale, îndemnăm toți pensionarii care se regăsesc în această situație să întocmească petiții către deputații și senatorii bihoreni din Parlamentul României pentru a le solicita să intervină și să schimbe normale de aplicare, ca prim gest de respect față de cei care i-au ales.
Cine răspunde pentru nedreptate?
În practică, normele de aplicare ajung să anuleze efectele legii. Funcționarii statului se ascund în spatele HG 181/2024 și refuză valorificarea veniturilor, deși esența ar trebui să fie clară: dacă venitul a fost realizat și pentru el s-au plătit contribuții, acesta trebuie luat în calcul, indiferent dacă adeverințele sunt conforme sau nu, deoarece ele au fost emise tot în baza legilor statului la vremea respectivă.
În loc să existe o interpretare în favoarea pensionarului, asistăm la o aplicare rigidă, formalistă, care transformă recalcularea într-o loterie birocratică.
Situația ridică întrebări serioase, iar înalții funcționari ai statului, de la primul-ministru, miniștrii și secretari de stat, parlamentari trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
- De ce normele sunt mai restrictive decât spiritul legii?
- De ce nu se acceptă adeverințe care dovedesc clar venitul, chiar dacă nu bifează toate căsuțele dintr-un model inventat în 2024?
- De ce pensionarii sunt obligați să repare, după decenii, haosul arhivistic creat de stat și de fostele întreprinderi, multe dintre ele tot ale statului?
În loc să simplifice procedura, statul a creat un nou obstacol. Pentru mulți vârstnici, asta înseamnă nu doar nervi și drumuri inutile pe la arhive și Casele de Pensii, ci și bani pierduți lunar – bani care ar fi trebuit să le recunoască munca depusă.
Concluzie și sfat pentru pensionari
Recalcularea pensiilor nu este un cadou de la stat. Este un drept, iar modul în care este aplicată acum legea, riscă să transforme acest drept într-un favor acordat doar celor care au norocul să găsească o arhivă „perfectă”. Până când Guvernul și Casa Națională de Pensii nu vor corecta această abordare, recalcularea pensiilor va rămâne, pentru mulți, nu o reparație, ci o nouă formă de nedreptate birocratică.
Îndemnăm din nou pe toți pensionarii care se regăsesc în această situație să întocmească petiții către deputații și senatorii bihoreni din Parlamentul României pentru a le solicita să intervină și să schimbe normale de aplicare, ca prim gest de respect față de cei care i-au ales. Pot trimite, de asemenea, petițiile la Redacția Crișana pe adresa redactia@crisana.ro.
Citește și



Comentarii
Nu există nici un comentariu.