În perioada 7-16 mai 2011 se va desfăşura un recensământ de probă, al cărui scop este verificarea practică a formularelor, instrucţiunilor, programului de înregistrare şi prelucrare, precum şi a măsurilor organizatorice care vor fi realizate în perioada 22-31 octombrie a.c. în cadrul recensământului naţional al populaţiei şi al locuinţelor. În Bihor, ancheta va cuprinde locuitorii şi locuinţele din satele Ineu, Gepiş şi Biharia, dar şi orădenii de pe străzile C. Flamarion, Bernard Shaw, Feleacului şi Janus Pannonius. 

Potrivit unui comunicat de presă a Direcţiei Judeţene de Statistică Bihor, recensământul pilot (de probă) testează, la scară mică, activităţile de organizare, metodologie şi prelucrare a datelor, pentru obţinerea elementelor necesare perfecţionării instrumentarului de recensământ şi a corectării la timp a eventualelor erori sistematice existente în oricare dintre etapele recensământului. Datele obţinute în urma recensământului pilot vor fi folosite cu scopul de a pregăti recensământul şi nu reprezintă o sursă de date referitoare la populaţie şi la locuinţe. Recensământul pilot va fi efectuat cu recenzori specialişti ai Direcţiei Judeţene de Statistică, în patru localităţi din fiecare judeţ, după cum urmează: trei sectoare de recensământ din localitatea reşedinţă de judeţ şi trei sectoare de recensământ din câte o localitate, reşedinţă de comună. Astfel, în judeţul Bihor recensământul de probă se va efectua în municipiul Oradea (străzile C. Flamarion, Bernard Shaw, Feleacului şi Janus Pannonius), în comuna Ineu - satul Ineu, comuna Lăzăreni - satul Gepiş, respectiv în comuna Biharia - satul Biharia. Potrivit DJS Bihor, în vederea asigurării unui grad de participare a populaţiei la recensământul de probă, fără a crea confuzii care să afecteze buna desfăşurare a recensământului propriu-zis, popularizarea acţiunii din 7-16 mai a.c. se face exclusiv în localităţile cuprinse în eşantionul pilot prin afişe expuse la primăriile locale, fluturaşi distribuiţi la domiciliile persoanelor ce vor fi intervievate şi vizite preliminare ale recenzorilor. Toţi recenzorii vor avea şi la recensământul de probă, ca şi la cel propriu-zis, documente de identificare, pe care le vor prezenta în momentul sosirii la domiciliile intervievaţilor. "Facem apel la cetăţenii care se regăsesc în aceste sectoare să manifeste înţelegere şi solicitudine faţă de recenzorii care le vor bate la uşi în perioada 7 -16 mai, să îi primească în case şi să conştientizeze că, numai prin furnizarea corectă şi la timp a datelor solicitate, informaţiile produse vor putea fi utile pentru derularea în condiţii optime a recensământului propriu-zis, care va avea loc în perioada 22-31 octombrie 2011", se arată în comunicatul DJS Bihor. 

Recensământul populaţiei şi al locuinţelor se va efectua pe întregul teritoriu al României în perioada 22-31 octombrie 2011. Informaţiile care se înregistrează la recensământ au drept moment de referinţă ora "0.00" din ziua de 22 octombrie 2011. În urma efectuării recensământului populaţiei şi al locuinţelor din anul 2011, România, ca stat membru UE, va prezenta Comisiei Europene date referitoare la populaţie, incluzând caracteristici demografice, sociale şi economice ale persoanelor individuale, nucleelor familiale şi ale gospodăriilor, precum şi caracteristici cu privire la locuinţe şi clădiri în care se află locuinţe.