La rectificarea bugetului de stat din luna noiembrie, sistemului sanitar bihorean i-au revenit în total aproape 13,5 milioane RON, bani care vor fi repartizaţi, în perioada următoare unităţilor sanitare, pe mai multe tipuri de servicii medicale, prin Casa de Asigurări de Sănătate Bihor. Pentru eliberarea medicamentelor în bolile cronice cu risc crescut, în cadrul programelor naţionale, au fost alocate 205.530 RON, asistenţei medicale în specialităţile clinice i-a revenit suma de 226.000 RON, iar sistemului medical de urgenţă, 200.000 RON. Spitalele beneficiază de o sumă suplimentară de 12,7 milioane RON, centrele medico-sociale, de 8.000 RON, iar pentru distribuirea de dispozitive şi echipamente medicale a fost alocată suma de 100.000 RON. Reprezentanţii unităţilor sanitare vor încheia în zilele următoare acte adiţionale la contractele cu CAS Bihor, pe baza cărora vor primi fondurile suplimentare, alocate de la bugetul de stat.