Pe terenul de sport al CSEI Nr. 1 Oradea, s-a desfășurat, joi, 17 mai, Competiţia Regională de Fotbal - Abilităţi individuale - Special Olympics, la care au participat copii și tineri cu cerințe educative speciale din cinci județe ale țării: Bihor, Arad, Timiș, Cluj și Hunedoara.

Derulată în cadrul proiectului „Câştigă-ţi un prieten special”, coordonat de Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 1 Oradea, competiţia a reunit la start în jur de 70 de copii și tineri cu CES și 40 de profesori/antrenori din judeţele: Bihor, Arad, Timiș, Cluj și Hunedoara.

Proiectul se derulează în perioada aprilie - noiembrie 2018, şi cuprinde două Competiţii Regionale Special Olympics, organizate la Oradea cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Bihor și al Fundației Special Olympics România. Prima, cu tema „Fotbal - Abilităţi individuale”, a avut loc joi, 17 mai, iar cea de-a doua, cu tema „Baschet - Abilităţi individuale”, se va desfășura în data de 15 noiembrie a.c.

Partenerii implicaţi în acest proiect, alături de Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.1 Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Fundaţia Special Olympics România și școlile participante, sunt: Direcția Județeană de Tineret și Sport Bihor -  supervizor al competițiilor de profil; Asociaţia CES-Colaborăm Educăm, care oferă sprijin logistic și financiar evenimentelor; Liceul Sportiv „Bihorul”,  care oferă la nevoie locația și arbitrajul pentru evenimentele sportive; precum și Universitatea din Oradea; Facultatea de Geografie, Turism şi Sport; Departamentul de Educaţie Fizică, Sport şi Kinetoterapie - implicată prin intermediul studenților voluntari în organizarea și arbitrajul evenimentului.

Coordonatorii acestui proiect sunt: prof. kinetoterapeut Adrian Omuţ și prof. kinetoterapeut Lavinia Omuț de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea.

„Această competiție este despre bucuria de a fi împreună, de a ne cunoaște mai bine. Pentru noi, toți participanții sunt câștigători, îi recompensăm cu diplome, medalii şi mici surprize cu sprijinul sponsorilor noștri: Carrefour, Treira SRL și Asociația CES”, ne-a declarat prof. Teodora Pantazi, directorul CSEI Nr. 1 Oradea. Jurământul Special Olympics a fost rostit, joi, de către Sebastian Hamza, elev în clasa a VI-a A la CSEI Nr.1 Oradea. Înainte de a se da startul competiției, participanții la concurs au făcut câteva exerciții de încălzire împreună cu Florina, studentă la Kinetoterapie. De asemenea, ca un element de surpriză, la finalul manifestării sportive, un echipaj de la Palatul Copiilor și Elevilor Oradea i-a încântat pe cei prezenți cu un frumos program artistic.