Reîncepe campania "24 de ore pentru un zâmbet" - Donaţi bani pentru copiii de la Municipal
Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor, împreună cu Lotus Center Oradea, și Spitalul Municipal "Dr. Gavril Curteanu", va demara şi în această iarnă evenimentul sportiv caritabil "24 de ore pentru un zâmbet", campanie organizată cu scopul de a strânge fonduri pentru Secția de oncologie a Spitalului Municipal.
Ajunsă la ediţia a III-a, campania "24 de ore pentru un zâmbet" va fi organizată în 19-20 decembrie, în incinta Lotus Center. "Prin acest concept nou, alergare pe bandă şi pedalare pe aparat spinning, 24 de ore încontinuu, dorim să oferim o platformă, prin care iubitorii de sport și nu numai să poată participa în mod activ la recuperarea copiilor bolnavi de cancer. Anual sunt tratați 50-60 de copii bolnavi de cancer la Spitalul Municipal. Pentru a putea oferi tratamentul corespunzător, este nevoie de echipamente performante", susţine Szokolszky István, organizatorul evenimentului. Pe 19 decembrie, la ora 17.00, în Lotus Center, la Food Court, la etaj (lângă scările rulante), vor fi amplasate 3 benzi de alergare și 3 biciclete spinning pe care se va alerga, respectiv pedala, încontinuu, 24 de ore. Benzile de alergare vor fi ocupate de Szokolszky István, care va alerga continuu 24 de ore, de reprezentanţii unor companii în cadrul "Donează kilometri de fericire" şi de alergători individuali sau grupuri. Pe bicicletele spinning va pedala, timp de 24 de ore, Carsteanu Dombi Andras, alături de reprezentanţii unor companii, alergători individuali sau grupuri. În acest fel, orădenii care doresc să ajute în mod activ copiii bolnavi vor avea și posibilitatea de a face sport în echipă, alături de doi sportivi de excelență în alergare, respectiv ciclism. Anul trecut, prin intermediul campaniei "24 de ore pentru un zâmbet", organizatorii au reușit să adune donații în valoare de 20.700 lei, din care au fost achiziționate două aparate ultraperformante, indispensabile pentru tratamentul copiilor de la Spitalul Municipal din Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.