Încă de la începutul războiului, Fundația People to People s-a implicat activ în acordarea de sprijin și asistență persoanelor refugiate din Ucraina.

Fundația People to People, organizație neguvernamentală înființată în anul 1999, furnizor acreditat de servicii sociale s-a implicat, încă de la început, în acordarea de sprijin și asistență persoanelor refugiate din Ucraina, prin facilitarea extracției din zonele de risc, transport, cazare, transfer și sprijin în reglementarea statutului, precum și sprijin pentru integrare în România. În acest context, Fundația People to People a început implementarea proiectului „People to people - Bihor for Ukraine”  (Oameni pentru Oameni – Bihor pentru Ucraina), care se desfășoară în perioada 1 iunie-31 august 2022 și presupune două componente majore: analizarea răspunsului comunității bihorene (instituții publice, societate civilă, persoane fizice etc.) la valul de refugiați ajuns în Bihor și la nevoile acestora (activitatea presupune maparea actorilor implicați, resurse utilizate, rezultate obținute și, mai ales, motivația care a stat la baza acestei implicări); cea de-a doua componentă majoră este facilitarea integrării persoanelor refugiate, care presupune o serie de activități, gândite de inițiatorii proiectului, care să contribuie la integrarea refugiaților ucraineni în România. „Această înțelegere trebuie să fie reciprocă, motiv pentru care vom include în activități și cetățeni români - pentru o acceptare și o integrare mai ușoară, reducerea prejudecățiilor și discriminării”, menționează reprezentanții Fundației People to People.

Astfel, pe lângă activitățile de socializare și interacțiune socială pozitivă, vor fi organizate grupuri de consiliere și suport pentru refugiați. Cu ajutorul unui psiholog, adulții ucraineni și copiii acestora vor fi sprijiniți în a înțelege și procesa traumele asociate contextului dificil în care se află în prezent. „Ședințele de consiliere pot contribui la dezvoltarea de persoane funcționale social, integrate în comunitate, care se pot descurca pe termen lung fără sprijin din partea unor servicii sociale și fără a exista riscul ca acestea să intre în situații dificile”, mai transmit reprezentanții Fundației. 

Pentru a participa la grupurile de consiliere, persoanele interesate pot apela numărul unic de la Centrul de Primire si Asistență Refugiați Bihor -  0359.456.123 sau online, pe restore@people2people.ro

Proiectul se desfășoară în perioada 1 iunie-31 august 2022 și este finanțat prin „Integration Program for Refugees”, program înființat cu sprijinul Marii Britanii și al guvernului britanic, coordonat la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România - FFCR prin Fundația Comunitară Oradea.