Criza ţărănistă Se spune că fiecare angajat are parte de şefii pe care-i merită şi fiecare politician - de liderii pe care-i alege. În ambele situaţii, după ce jocurile au fost făcute, toată lumea trebuie să se adapteze, indiferent de consecinţe. De la această regulă nu putea face excepţie nici PNŢCD, ai cărui membri au decis că cel mai vajnic ţărănist nu putea fi altcineva decât Victor Ciorbea. Ajuns în vârful partidului, fostul procuror, lider de sindicat, primar general al Capitalei, prim-ministru şi preşedinte al unui partiduleţ pe care l-a născut din orgoliu, nu putea rămâne insensibil la opiniile celor care-i contraziceau înţeleapta gândire transpusă în liniile partidului. Ca orice lider politic pentru care democraţia este doar un cuvânt ascuns în dicţionar, Ciorbea a făcut o adevărată epurare în conducerea partidului, reuşind să-i înlăture pe opozanţii săi, care s-au ales cu suspendări, excluderi etc. După ce a terminat cu seniorii, preşedintele ţărănist şi-a făcut timp şi pentru juniorii partidului. Zilele trecute, a avut loc Conferinţa Naţională a Tineretului Ţărănist. De la acest eveniment merită să semnalăm că: organizaţiile de tineret şi de studenţi ale PNŢCD s-au unificat; vicepreşedintele ţărănist Mircea Talos i-a reproşat lui Ciorbea că întârzie să-şi anunţe candidatura pentru Palatul Cotroceni, iar preşedintele Ciorbea a recunoscut că partidul se confruntă cu "dificultăţi enorme şi cu obstacole enorme, financiare şi mediatice". Nici reprezentantele sexului frumos nu au fost uitate. Convocate la Conferinţa Naţională a Organizaţiei de Femei PNŢCD, au avut plăcerea să-şi vadă liderul naţional, dar şi pe Wim van Velzen, vicepreşedintele Partidului Popular European (PPE), invitat la lucrări. În scurta-i şedere la Bucureşti, van Velzen a avut o întâlnire şi cu Emil Constantinescu. În conferinţa de presă ţinută înainte de plecare, liderul PPE a declarat: "Noi facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ajuta PNŢCD, dar partidul trebuie să facă mult mai multe lucruri decât în ultimul an". Cât despre finanţarea partidului şi revenirea PNŢCD în graţiile PPE, van Velzen a afirmat că nu se va declara mulţumit "decât dacă, după alegerile locale de anul viitor, partidul va obţine 10% din voturi, îndreptându-se spre 20%, iar PNŢCD se va întoarce în Parlament, dar nu cu un grup mic, ci cu cel puţin 20%". Oare ce plan miraculos ar trebui să implementeze Victor Ciorbea pentru a ajunge la asemenea valori? Deocamdată, cu toată relativitatea sondajelor, ţărăniştii nu au şanse nici la procentul necesar pragului intrării în Parlament. Ce va fi cu fondurile pe care PPE este dispus să le îndrepte spre România? Acţiunea Populară ştie răspunsul.