Sabia lui Da Mucles
Zadarnicele teste
Până ce armata română va fi alcătuită doar din profesionişti cu muşchi de stâncă, ochi de şoim şi disciplină de fier, suntem nevoiţi să acceptăm ideea că un militar - plictisit de atmosfera cazonă - poate pune mâna oricând pe armă şi muniţii, plecând apoi în lumea largă şi terorizând pe nefericiţii care îi taie calea. Uneori, dezertarea se face în cuplu, căci viaţa e mai frumoasă în doi. Pentru câteva ore sau chiar zile, fugarii reuşesc să îngrozească populaţia prin faptele pe care le comit. Nici episodul militarilor în termen fugiţi dintr-o unitate militară din Brăila nu a ieşit din canoane.
După ce au chefuit întreaga noapte, Popa Radu (21 de ani), din Bucureşti, şi Petcu Iusuf (21 de ani), din Constanţa, au părăsit unitatea militară 02145 din Brăila. Nefiind genul de oameni care pleacă cu mâna goală, au spart magazia unităţii şi s-au hotărît să ia drept amintire şapte grenade, un pistol Carpaţi şi două pistoale mitralieră, cu muniţiile aferente. Au urmat câteva ore de calvar, cei doi au tras asupra unui autobuz plin cu oameni, un muncitor a fost împuşcat în picior, iar doi şoferi şi o vânzătoare de la o staţie de carburanţi au trăit clipe de coşmar. După o urmărire ca-n filme, forţele speciale de poliţie au reuşit prinderea dezertorilor.
Declaraţia căpitanului Iuri Covaleov, purtătorul de cuvânt al Statului Major al Forţelor Navale, sună astfel: "Este primul caz de acest gen petrecut într-o unitate militară de marină. Cei doi militari în termen au spart magazia de armament a unităţii militare de unde au furat armamentul şi muniţia găsită asupra lor când au fost prinşi. Nici unul dintre aceştia nu a făcut niciodată probleme, răspundeau cu promptitudine şi corectitudine programului impus de unitatea militară la care erau încorporaţi şi nici nu figurau pe listele de disciplină".
Deh, aşa-i în sferele înalte, nu se ştie ce se petrece jos. Iusif Petcu, cel care mai avea două zile până la terminarea armatei, a încercat de două ori să se sinucidă, înainte de încorporare, iar la ultima permisie, a fost dus la gară cu poliţia, după ce sărise la tatăl său vitreg cu cuţitul, provocându-i mai multe răni pe picioare şi corp. "Nu a muncit niciodată, ne-a furat întotdeauna când era ceva de furat, respectiv haine de de piele, dolari. Lua autoturismul şi umbla cu el prin oraş, chiar dacă nu avea permis de conducere", spunea mama soldatului.
Cum a ajuns un asemenea individ periculos să îmbrace haina militară şi să pună mâna pe arme? Prin indiferenţa celor care sunt plătiţi pentru testarea tinerilor chemaţi la serviciul militar. Cunoscutul medic psihiatru Florin Tudose constata: "Cel puţin unul din cei doi avea o suferinţă psihică. Atunci, pe bună dreptate, trebuie să ne întrebăm de ce, oare, se cheltuieşte banul public şi pentru ce, oare, nu poţi să te simţi în siguranţă ca simplu cetăţean, pe stradă?"
Avem o singură consolare: nu este singurul domeniu unde se irosesc banii publici.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.