Aproximativ 30.000 de salariaţi din 1.850 de instituţii ale administraţiei publice locale au făcut, ieri, grevă de avertisment, la acţiunea de protest participând şi salariaţi care nu sunt membri de sindicat, spun reprezentanții Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.

Aproximativ 30.000 de funcţionari publici din 1.850 de primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora şi-au întrerupt activitatea între 10.00 şi 10.30 pentru a face grevă de avertisment. "Menţionăm că alături de organizaţiile membre, la această acţiune au participat şi s-au solidarizat cu noi şi alte organizaţii, federaţii/sindicate, care nu fac parte din structura FNSA, precum şi salariaţi care nu sunt membri de sindicat, cărora le mulţumim pe această cale pentru mesajul de unitate transmis colegilor", au preceizat reprezentanții Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie. Potrivit acestora, acţiunea de protest a salariaţilor din administraţia publică locală a fost generată de "dezinteresul manifestat de către reprezentanţii Guvernului faţă de problemele majore cu care se confruntă salariaţii din acest sector de activitate şi faţă de situaţia disperată în care se află aceştia ca urmare a faptului că sunt şi rămân cea mai slab plătită categorie de salariaţi din sistemul bugetar".

"În cazul în care, în cel mai scurt timp, reprezentanţii Guvernului României nu îşi vor manifesta intenţia reală de a soluţiona revendicările salariaţilor din primăriile, consiliile judeţene şi instituţiile subordonate acestora de pe întreg teritoriul ţării, FNSA va iniţia procedura de consultare a membrilor de sindicat, în vederea obţinerii acordului scris al acestora pentru declanşarea grevei generale în administraţia publică locală din România", mai spun reprezentanţii FNSA. Revendicările sindicaliştilor de la FNSA vizează reglementarea şi liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, şi creşteri salariale sau aplicarea, începând cu acest an, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Sindicaliştii mai spun că salariile din administraţia publică sunt inacceptabil de mici, între 900 şi 1.900 de lei, în condiţiile în care unii angajaţi lucrează cu fonduri europene şi au responsabilităţi foarte mari.