Contribuabilii la sistemul de pensii vor fi mai mulţi cu circa 244.000 de persoane în 2010 şi cu 529.000 de persoane în 2020, prin integrarea cadrelor militare şi funcţionarilor publici cu statut special din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale precum şi prin atragerea de noi contribuabili din categoria liberilor profesionişti, avocaţi şi personal clerical, conform proiectului legii unitare de pensii.

 

De asemenea, numărul de pensionari se va reduce cu circa 253.000 în anul 2010 şi cu circa 284.000 de persoane în anul 2020, ca urmare a măsurilor de modificare a vârstelor de pensionare precum şi de descurajare a accesului la pensionarea anticipată şi de invaliditate.

În condiţiile păstrării structurii actuale a sistemului de pensii publice se va ajunge, conform unui raport al Băncii Mondiale, la o scădere de 16 la sută a numărului de contribuabili la sistemul de pensii publice în perioada 2010-2060, în timp ce numărul pensionarilor din sistemul public va creşte cu peste 15 procente până în 2050-2060.

Ultima variantă a proiectului de lege menţine prevederea din legislaţia veche potrivit căreia sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripţie de 3 ani.