Miercuri, 18 noiembrie, în sala festivă a Liceului Teoretic Aurel Lazăr, a avut loc activitatea "Voluntariatul-Speranţă pentru comunitatea locală". Acţiunea, la care au participat 100 de elevi, s-a dorit a fi o campanie de promovare a voluntariatul în rândul tinerilor, precum şi prezentarea  unui exemplu de bună practică.

Activitatea face parte din gama diversă a acţiunilor realizate în cadrul proiectului european Săptămâna Educaţiei Permanente (16-20 noiembrie). Alături de cei 100 de elevi participanţi, din clasele a IX-a B, a IX-a C, a X-a A şi a X-a C, au fost profesorii Rodica Mihaela Turcaş - consilier educativ şi prof. Rodica Angela Juncu - director adjunct al liceului. Activitatea a debutat prin prezentarea susţinută de prof. dr. Carmen Chira, care a supus atenţiei celor prezenţi câteva aspecte teoretice esenţiale referitoare la voluntariat, de la ce înseamnă  să fii voluntar şi caracteristicile activităţilor de voluntariat la portretul voluntarului, domeniile în care tinerii  pot activa, categoriile de beneficiari cu care se poate lucra şi  motivele pentru care tinerii devin voluntari. De asemenea, prof. dr. Carmen Chira le-a vorbit elevilor şi despre însemnătatea deosebită pe care această activitate o deţine atât pentru comunitate, cât şi pentru dezvoltarea personală a voluntarului.

În continuare, prof. Floare Gavra a prezentat aspecte relevante din cadrul proiectului "Speranţă pentru viitor", "Noi - Copiii Soarelui", proiect cu care Liceul Teoretic "Aurel Lazăr" s-a înscris la concursul naţional Euroscola 2015. Elevii prezenţi au putut vizualiza pagina facebook a proiectului unde sunt postate fotografii reprezentative pentru  toate activităţile de voluntariat desfăşutare la: Azilul de noapte, Centrul de îngrijire de zi, Şcoala Gimnazială Lucreţia Suciu, Mănăstirea Sfintei Cruci), precum şi activităţi cu copiii în cadrul proiectului "Singuri acasă". Cele patru înregistrări video (două scurte prezentări în limba engleză şi franceză, spotul de sensibilizare civică "Noi suntem lăzărişti" şi "Solidaritatea văzută de sus" - flashmob filmat cu drona) şi mărturiile câtorva elevi care au participat la activităţile realizate s-au bucurat de o deosebită atenţie din partea celor prezenţi.

Liceul Teoretic Aurel Lazăr va continua seria de activităţi din cadrul proiectului, în această săptămână fiind programate: "Prietenie și competiție" - activități sportive în parteneriat cu Centrul de Plasament nr. 2 Oradea; "Diversitate culturală, toleranţă, solidaritate şi nonviolenţă"; "Cum organizez o campanie de strângere de fonduri?"; "Descoperim istoria locală" - vizită la Casa Memorială "Aurel Lazăr" Oradea şi „Alături de persoanele cu dizabilități" (în colaborare cu Asociația româno-germană Alsterdorf).