Polițiștii bihoreni au continuat, ieri, activitățile preventive organizate cu prilejul Săptămânii Prevenirii Criminalității, tema specifică a acestei zile fiind prevenirea infracţiunilor comise cu violență, cu accent pe prevenirea violenței în familie.

 

Astfel, începând cu ora 13.00, la R & R Bookstores & Coffee Houses din Cetatea Oradea, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, în colaborare cu Fundaţia Lampas, a organizat evenimentul cu titlul „Violenţa în familie, adevărata realitate!”, tema abordată fiind formele de manifestare a violenţei în familie. În cadrul mai puțin formal oferit de librăria-cafenea în care a fost organizat evenimentul, a avut loc vernisajul unei expoziţii de desene realizate de 30 de elevi ai Liceului de Arte Oradea, coordonați de profesorii Nada Panait, Maria David, Iulian Iancu și Cornelia Tuduc. Prin creațiile lor, copiii au reușit să transpună în mod artistic viziunea proprie cu privire la fața întunecată a violenței domestice, în urma întâlnirilor interactive pe care le-au avut cu polițiștii de prevenire. Copiii, deosebit de talentați, au surprins și au creat, cu ajutorul culorilor, imagini cu impact emoțional, conținând mesaje pătrunzătoare, care promovează nonviolența, încurajează luarea de atitudine împotriva violenței în familie, încercând astfel să conștientizeze opinia publică cu privire la acest fenomen. În cadrul evenimentului a fost vizionat filmul documentar „Aripi frânte”, care prezintă situaţia victimelor violenţei domestice din România prin câteva cazuri ale unor deţinute din Penitenciarul de Femei Târgşor. Documentarul este construit în jurul poveştilor unor femei care au trăit o viaţă în abuzuri şi frică, este despre ce le-a motivat pe acestea să reziste ani de zile unor suferinţe crunte, să nu ceară ajutorul nimănui ajungând, la un moment dat, să clacheze şi să devină din victimă agresor, făcându-şi singure dreptate. La activitate au participat peste 100 de elevi, profesori, consilieri școlari, psihologi, reprezentanți ai unor ONG-uri, reprezentanți ai DGASPC Bihor, iar lectori ai evenimentului au fost reprezentanți ai DGASPC Bihor, ai Serviciului de Medicină Legală Bihor, ai Inspectoratului Școlar Județean Bihor, de la Baroul de Avocați Bihor, ai Fundației Lampas și ai Fundației Smiles, alături de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Tot, ieri, polițiștii de prevenire și poliţiştii Biroului de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea au desfășurat activități informativ-preventive la două societăți comerciale cu un număr mare de angajate femei, cu care au discutat aspecte legate de dimensiunea, incidenţa şi formele de manifestare a violenței în familie.