Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor şi-a prezentat ieri bilanţul pe primele şase luni ale acestui an. Astfel, conform celor prezentate de către comisarul şef Gheorghe Oşvat, prim-adjunctul inspectorului şef, faptele infracţionale au cunoscut o scădere de 46,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, o scădere de peste 38 de procente fiind înregistrată şi în rândul persoanelor cercetate pentru infracţiuni.

O veste bună o reprezintă scăderea numărului de cazuri de trecere ilegală a frontierei, în primele luni diminuându-se cu peste 78% comparativ cu anul trecut. 99% dintre tentative şi 20% din trecerile ilegale ale frontierei au fost pe sensul de ieşire din ţară. Din păcate, traficul de droguri a înregistrat o creştere de 400% faţa de prima parte a anului trecut, au fost depistate opt utilaje furate la intrarea în ţară şi trei autoturisme furate din U.E. Din rândul poliţiştilor de frontieră bihoreni, ca urmare a rezultatelor deosebite obţinute, cum ar fi descoperirea contrabandiştilor sau a traficanţilor de droguri, în primul semestru au fost răsplătiţi trei ofiţeri şi 14 agenţi, cu 70 de procente mai puţin decât anul trecut. Nu au lipsit însă nici sancţiunile, care au scăzut cu 71% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008. Astfel, 42 de frontierişti au primit atenţionări, iar 13 sunt în curs de cercetare prealabilă.